Moncler vrea sa investeasca 10 milioane de euro intr-o noua fabrica la Bacau

1

Moncler are plăcerea să anunțe extinderea fabricii din Bacău. Moncler Industries Yield operează ȋn Romania din 2015, iar această extindere aduce noi oportunități de angajare în zonă și reprezintă o dovadă a angajamentului brandului de a-și consolida prezența în România.

Noua clădire se va întinde pe 8.000 de metri pătrați și va include un nou spațiu de producție dotat cu tehnologii de ultimă generație, precum și un centru de cercetare și dezvoltare, care va continua să dezvolte tehnici inovatoare de produs. 

Va fi o clădire sustenabilă, de ultimă generație, conformă cu unul dintre cele mai recunoscute sisteme de certificare de mediu. 

Suntem pregătiți să finalizăm construcția în acest an și am început deja să recrutăm activ. Când va fi pe deplin operațională, noua unitate va găzdui aproximativ 300 de persoane, ceea ce va duce capacitatea Moncler Industries Yield la un total de 1.500 de angajați”, au precizat reprezentanții companiei.

Punând oamenii pe primul loc și având o misiune clară de a contribui la bunăstarea și echilibrul vieții profesionale a angajaților, Moncler a decis să construiască și o grădiniță, pentru copiii acestora. 

Am decis grădinița să fie un beneficiu unic pentru angajații noștri, așa că ne dorim să o facem cât mai accesibilă. Moncler Industries Yield are în vedere să ofere tuturor angajaților săi acces gratuit la grădiniță și este în prezent în proces de verificare și aliniere la prevederile fiscale locale pentru a putea realiza acest lucru”, au adaugat reprezentanții companiei.

Lucrările de construcție la grădiniță vor fi finalizate până în noiembrie 2022. Va fi prima grădiniță privată operată de o companie din județul Bacău și va acomoda în jur de 60 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.

Grădinița va implementa o metodă de educație inovatoare, recunoscută la nivel mondial, bazată pe învățarea experiențială, și va cultiva un mediu care încurajează potențialul copiilor prin interacțiune, autonomie, explorare și comunicare.

Moncler Industries Yield: misiune și istorie 

România are o tradiţie îndelungată în industria de textile şi confecţii, ce s-a potrivit întotdeauna cu Moncler. De când Moncler și-a început operațiunile directe în zonă în 2015, fabrica a evoluat în mod constant, devenind un reper în materie de calitate și inovație, precum și una dintre ele mai avansate fabrici din punct de vedere tehnologic din Europa.

Misiunea Moncler a fost întotdeauna de a inova: învățând permanent, îmbunătățind și realizând produse de cea mai bună calitate. Fiind una dintre cele mai mari fabrici din zonă, prezența Moncler în România nu se rezumă doar la fabricarea celebrelor sale geci de puf; Moncler Industries Yield a devenit un angajator cheie în regiune, oferind locuri de muncă la standarde înalte pentru mai mult de 1.100 de angajați.

După mai bine de șase ani în Bacău, Moncler își reînnoiește angajamentul față de comunitatea locală, prin extinderea capacității de producție și a oportunităților de angajare. Astfel, Moncler își întărește statutul de cel mai performant centru de excelență din regiune.

Oamenii în centrul atenției

Atragerea, recrutarea și dezvoltarea telentelor este o prioritate-cheie pentru companie, care susține creșterea profesională și dezvoltarea competențelor angajaților, prin programe dedicate de training și un mediu dinamic. Moncler Industries Yield oferă copiilor angajaților șansa de a face programe de stagiatură pe timp de vară, cultivând astfel o pasiune pentru industria textilă în reprezentanții generației viitoare.

Totodată, compania oferă un spectru larg de beneficii angajaților, cum ar fi tichete de masă, controale și investigaţii medicale periodice, transport la și de la fabrică, consultații anuale oftalmologice și vouchere Back to School, pentru a sprijini nevoile educaționale ale copiilor.

Oportunități de angajare:

Moncler Industries Yield își propune să angajeze: • Proaspăt-absolvenți, de preferat cu diplomă în domeniul textilelor• Operatori confecționeri calificați în domeniu sau persoane dornice să învețe utilizarea maşinilor de cusut• Tehnologi de liniecu experiență în programare și producție• Tehnicieni cu experiență în programarea, lansarea și urmărirea producției • Specialiști în confecționare prototipuri, cu experiență în ȋmbrăcăminte de exterior• Noi absolvenți ȋn proiectare tipare ȋmbrăcăminte• Tehnicieni de calitate pentru a asigura conformitatea cu standardele de calitate ale companiei de-a lungul lanțului de aprovizionare

Toți candidații trebuie să fie din Bacău sau dintr-o zonă apropiată. CV-urile pot fi trimise pe adresa de mail info.hr@moncler.com


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. Ma bucur mult pentru această veste minunată. Eu, între anii 1992 – 1997 am contribuit împreună cu echipa de ingineri din Sonoma la înălțarea și punerea în funcțiune a acestei clădiri. Este cea mai frumoasa realizare a mea! Eram sigura ca noul proprietar, MONCLER, va face sa strălucească și mai frumos ceea ce eu am făcut din toată inima, cu toată priceperea și daruirea. Va doresc mult, mult succes, realizări pe măsură și mulțumiri ca faceți posibil ca mulți dintre cei cu care am lucrat sa și poată face munca în condiții deosebite. Cornelia Lupu (Popovici)

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.