Moncler s-a alăturat alianței FASHION PACT, promovată de Kering Group, în numele președintelui Franței, Emmanuel Macron. În total, 32 de branduri de fashion și-au anunțat intrarea în alianță, membrii fiind anunțați în timpul summitului G7, care a avut loc la Biarritz, în perioada 24-26 august.
Obiectivul alianței FASHION PACT este de a angrena brandurile în jurul unui angajament comun, de a găsi soluții scalabile pentru a minimiza impactul industriei de modă asupra oceanelor, climei și biodiversității.
„Am crezut întotdeauna în valoarea unei colaborări și în energia generată de oameni cu pregătire diferită, aduși împreună de un obiectiv comun – nu doar în domeniul creativ. La Moncler, ne-am luat un angajament pe termen lung pentru o dezvoltare sustenabilă și responsabilă, ceea ce ne-a făcut să ne gândim de fiecare dată la impactul deciziilor noastre și să căutăm activ soluții. În lumina acestui angajament, conștienți că provocările la nivel global cer implicarea susținută a cât mai multor factori, ne bucurăm să ne alăturăm alianței FASHION PACT, din convingerea că binele comun reprezintă mereu o miză mai mare decât interesele individuale”, a declarat Remo Ruffini, Președinte și CEO Moncler.
În aprilie 2019, Emmanuel Macron i-a dat lui François-Henri Pinault, președinte și CEO al Kering Group, misiunea de a aduce împreună cei mai mari jucători din industria de modă și textile, pentru a stabili obiective clare și tangibile în reducerea impactului pe care industria îl are asupra mediului.
Prin amploarea mișcării, alianța reprezintă o inițiativă istorică. În prezent, aceasta numără 32 de membri – lideri în industria modei și a textilelor –, uniți în jurulunui set de obiective de mediu comune cuprinse într-un angajament de sustenabilitate sub forma Fashion Pact. Printre membrii alianței se numără branduri din categoriile Luxury, Fashion, Sport și Lifestyle, dar și furnizori și distribuitori care implementau deja, individual, politici de mediu.
Întregul conținut al Fashion Pact poate fi parcurs aici:
https://keringcorporate.dam.kering.com/m/1c2acf6f32f1c321/original/Fashion-Pact_G7_EN.pdf
Moncler a fost fondat în Monestier-de-Clermont, Franța, în 1952, și are în prezent sediul Milano. De-a lungul timpului, brandul a combinat eleganța cu inovația tehnologică, sub asistența unor experți în activități de munte. Colecțiile Moncler îmbină cerințele unui echipament de exterior cu cele ale vieții cosmopolite. În 2003, conducerea companiei a fost preluată de Remo Ruffini, în prezent președinte și CEO. Moncler produce și distribuie obiecte vestimentare și accesorii sub brandul Moncler, prin magazine dedicate și multi-brand.
Moncler operează în România prin fabrica Industries Yield din Bacău.