Mobilizare uriașă pe A7 Bacău–Pașcani: 5.000 de muncitori UMB și sute de utilaje lucrează zilnic pe șantier

0

Lucrările pe Autostrada A7 Bacău–Pașcani continuă într-un ritm susținut, constructorul român UMB având mobilizate zilnic mii de persoane și sute de utilaje pe cele trei loturi ale secțiunii. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a publicat noi imagini de pe șantier și a prezentat amploarea mobilizării din această perioadă.

Potrivit DRDP Iași, imaginile au fost realizate în această săptămână pe loturile 1 și 2, între două dintre cele mai importante structuri de pe traseu: pasajul peste DN2 și calea ferată de la Filipești, în județul Bacău, respectiv podul peste râul Moldova, în apropierea localității Pildești, județul Neamț.

În paralel cu lucrările la structurile majore, echipele constructorului lucrează la amenajarea nodurilor rutiere și la așternerea straturilor de mixturi asfaltice. Sunt montate și elementele necesare pentru siguranța circulației, printre care parapete mediane și laterale, console pentru sistemele de iluminat și panouri fonoabsorbante.

„Pe toate cele trei loturi ale acestei secțiuni, de la Bacău până la Pașcani, constructorul are mobilizați zilnic între 4.000 și 5.000 de muncitori și peste 450 de autobasculante și utilaje”, a transmis DRDP Iași.

Conform instituției, parcul de utilaje mobilizat pe șantier include aproximativ 80 de excavatoare, 30 de autogredere și 70 de cilindri compactori, alături de macarale de mare tonaj, autobetoniere și alte echipamente necesare lucrărilor.

Antreprenorul celor trei loturi ale Autostrăzii A7 Bacău–Pașcani este asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.

Secțiunea Bacău–Pașcani reprezintă una dintre cele mai importante componente ale Autostrăzii Moldovei, lucrările fiind desfășurate simultan pe mai multe fronturi, atât la corpul autostrăzii, cât și la poduri, pasaje, noduri rutiere și instalațiile aferente.

Sursa: DRDP Iasi

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.