Misiune neobișnuită în Bacău: pompierii au salvat doi castori blocați într-un canal pe malul Tazlăului

0

O intervenție atipică a avut loc sâmbătă dimineață, 28 martie, în județul Bacău, unde pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru salvarea a doi castori rămași blocați într-un canal situat pe malul râului Tazlău.

Intervenția a fost asigurată de un echipaj din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău, mai exact de pompierii Detașamentului Moinești. Ajunși la fața locului, salvatorii au evaluat rapid situația și au ales o soluție care să nu pună în pericol animalele.

Pentru a evita stresul suplimentar și posibilele răni, pompierii nu au intervenit direct asupra castorilor. În schimb, au recurs la o metodă simplă și eficientă: au ridicat nivelul apei din canal, creând astfel condițiile necesare pentru ca animalele să poată ieși singure.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.