Minus 6 grade în această dimineață, la Bacău. Trei oameni fără adăpost, găsiți de polițiștii locali pe străzi. Unul a refuzat ajutorul

0

Temperaturile au coborât până la minus 6 grade Celsius în Bacău, în acest sfârșit de săptămână. Polițiștii locali au identificat trei bărbați fără adăpost, aflați în situații vulnerabile din cauza frigului. Doi dintre aceștia au acceptat ajutorul autorităților și au fost transportați la spital, în timp ce al treilea a refuzat intervenția, deși tremura de frig.

Potrivit Poliției Locale Bacău, unul dintre cazuri a fost semnalat de cetățeni pe strada Mihai Viteazu. Este vorba despre un bărbat de 57 de ani, din comuna Traian, care a acceptat intervenția unui echipaj medical și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).

Un alt bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost identificat de polițiștii locali pe Aleea Parcului. Acesta a acceptat să fie preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital, pentru evaluare medicală, înainte de a putea fi primit în Centrul de Cazare Temporară a Persoanelor fără Adăpost.

Un bărbat tremura de frig într-o stație de autobuz, dar a refuzat ajutorul

O situație diferită a fost înregistrată în stația de autobuz din zona Bisericii Catolice, unde polițiștii locali au găsit un bărbat de 57 de ani, din comuna Valea Seacă.

Deși tremura din cauza temperaturilor scăzute, acesta a refuzat sprijinul oferit de autorități.

Reprezentanții Poliției Locale Bacău precizează că o persoană care are capacitatea de a decide în mod conștient nu poate fi transportată împotriva voinței sale într-un centru de cazare și nici obligată de polițiștii locali să primească îngrijiri medicale.

Conform procedurilor, persoanele fără adăpost care doresc să fie primite în Centrul de Cazare Temporară administrat de Direcția de Asistență Socială Bacău trebuie să fie supuse, în prealabil, unei examinări medicale.

Apel către băcăuani: sesizați persoanele aflate în pericol din cauza frigului

Poliția Locală Bacău le solicită cetățenilor să anunțe autoritățile atunci când observă persoane fără adăpost expuse temperaturilor scăzute, în special pe timpul nopții.

Sesizările pot fi făcute la numărul 0234 986, iar în situațiile în care viața unei persoane este în pericol trebuie apelat numărul unic de urgență 112.

oamenii strazii
oamenii strazii

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.