Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anuntat ca Centura Bacaului ar trebui sa fie data in folosinta pana la finalul acestui an

0

Autostrada Sebeş – Turda, cu cele două loturi, este în grafic şi, alături de Iernut – Cheţani, Biharia – Borş şi varianta de ocolire Bacău, ar trebui să fie dată în exploatare la sfârşitul anului, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

„Şi în acest an îmi doresc să reuşim să dăm în trafic kilometrii de autostradă angajaţi de dumneavoastră. Ştiţi foarte bine că Sebeş – Turda, cu cele două loturi, este în grafic din punctul meu de vedere. Sper că şi din punctul dumneavoastră de vedere! De asemenea, Iernut – Cheţani, Biharia – Borş, componenta de autostradă din VO Bacău – toate aceste obiective din punctul meu de vedere ar trebui la sfârşitul anului să fie date în exploatare. Depinde de dumneavoastră şi de modul în care veţi reuşi să vă mobilizaţi. Noi suntem aici să vă sprijinim, să plătim toate facturile şi să vă asigurăm suportul în implementarea acestor proiecte”, a transmis ministrul, prezent la videoconferinţa pe care directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă, a avut-o cu constructorii loturilor de autostradă.

Sursa: agerpres.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.