Ministrul Transporturilor despre explozia de pe santierul A7, unde construieste UMB: Nu e treaba mea să intru într-o dispută între compania care construieşte şi cealaltă care e proprietar. Din câte ştiu, s-a terminat ancheta la faţa locului

0

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a subliniat că are încredere totală în institutiile statului responsabile cu investigarea incidentului produs pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7) din Vrancea, unde patru lucrători și-au pierdut viața, iar alți cinci au fost răniți. Grindeanu a menționat că lucrările de relocare a conductei de gaz nu au început încă. În momentul în care a fost întrebat despre clarificarea situației pe șantierul Autostrăzii Moldovei din Vrancea, în urma exploziei conductei de gaz de-a lungul traseului autostrăzii, Grindeanu a informat că o anchetă este în desfășurare și că detalii suplimentare vor fi disponibile în urma acestei investigații.

Nu mie trebuie să îmi fie clar, există o anchetă în curs, a Procuraturii, ceea ce e foarte bine, ştiu că e şi ITM, ştiu că e şi acel institut de la Petroşani care are această specializare, are experţi. Eu cred că orice comentariu din partea mea, legat de o anchetă care e în curs, nu e binevenit. Am încredere totală şi faţă de cei de la Procuratură, şi faţă de cei de la ITM, în toate instituţiile statului că vor elucida acest caz. Am văzut în aceste 10 zile că unii s-au antepronunţat, unii au încercat să scoată vinovaţi înainte de a spune procurorii cine e vinovat. Constructorul nu l-am prea văzut să comenteze pe acest subiect. Nu e treaba mea să intru într-o dispută între compania care construieşte şi cealaltă care e proprietar. Din câte ştiu, s-a terminat ancheta la faţa locului”, a declarat Sorin Grindeanu, luni seară, la Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.