Ministrul Transporturilor a reactionat dupa ce a fost acuzat de Benea si Sova ca Autostrada A13 Bacau – Brasov nu a fost prinsa in planul de infrastructura pe urmatorii ani.
Proiectantul Autostrazii A13 Bacau – Brasov a fost desemnat, iar in urmatoarele zile va fi semnat ordinul de incepere a lucrarilor. Asocierea Search Corporation SRL – Primacons Group SRL va proiecta A13 iar la final, se va organiza licitatia pentru executia propriu-zisa.
Realizarea proiectului tehnic și a studiului de fezabilitate beneficiază de fonduri europene, iar contractul pentru realizarea celor 2 etape a fost semnat în luna mai 2020.
”Există în Bacău câteva persoane care, periodic, aruncă tot felul de fumigene. Acum câteva luni, au fluturat amenințarea că centura ocolitoare a Bacăului nu va mai primi finanțare de la Guvernul Orban. S-a demonstrat că nu au avut dreptate și CNAIR a plătit constructorului toate facturile, la zi.
Apoi, au spus că nu se face autostrada A13 Bacău-Brașov și au fost surprinși să constate că a fost încheiată licitația și stabilit proiectantul. Acum, au venit cu o altă poveste, cum că A13 nu ar fi prinsă în planul de infrastructură pe următorii ani. Nu, nu a mai fost prinsă autostrada Bacău-Brașov ca o promisiune, pentru că A13 devine o realitate!
Eu înțeleg că se apropie campania electorală, înțeleg că pentru domnii de la PSD dezinformarea este sportul favorit, dar mi se pare că își bat joc de oamenii care i-ar putea crede! Mai bine le-ar spune băcăuanilor că PSD nu a făcut mai nimic pentru infrastructura județului, timp de 30 de ani, sau cam ce a făcut domnul Lucian Șova, în vremea cât a fost ministru.
Autostrada Bacău – Brașov se va face, din fonduri europene, indiferent dacă asta îi supără așa tare pe domnii Șova și Benea”, a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.