Ministrul Transporturilor a anuntat cand vom circula pe primii kilometri din Autostrada Moldovei A7 ( Buzau – Bacau – Pascani)

0
Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a transmis in cadrul unei emisiuni TV ca – începând cu anul viitor – vor fi puse în circulație primele porțiuni ale Autostrăzii Moldovei. De asemenea, el a precizat că în acest an va fi demarată licitația pentru tronsonul de la Pașcani la Suceava, unde nu există încă un contract pentru execuția lucrărilor :

Tronsoane din această autostradă vor începe să fie date în circulaţie de anul viitor. În primul rând cele două de pe Ploieşti – Buzău, primele două loturi care fac joncţiunea cu A3 Ploieşti – Bucureşti. Eu cred că, deşi termenul e 2025, la cum e progresul pe Buzău – Focşani unde sunt 4 loturi, eu sunt mai mult decât optimist şi sunt 90 de km acolo, că vor putea fi daţi în circulaţie anul viitor. S-a lucrat foarte bine acolo, s-a înaintat foarte mult, repet, termenul e 2025 conform contractului. Dacă se respectă acelaşi ritm de lucru va putea fi devansat acest termen”, a anunţat Sorin Grindeanu, sâmbătă, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.

Autostrada A7 Buzau – Focsani are 82,44 km si este executata in intregime de firmele controlate de Dorinel Umbrarescu. Aceasta este impartita in 4 loturi.

Cand a fost întrebat dacă companiile lui Umbrărescu au capacitatea necesară pentru a finaliza lucrările de infrastructură din România, Sorin Grindeanu a subliniat că ceea ce contează pentru el nu este firma care efectuează lucrările, ci faptul că aceasta respectă termenele stabilite.

Eu nu vreau să îi iau apărarea niciunei companii. Pentru mine că e companie românească, în speţă cea care îl are ca patron pe Umbrărescu, că e o companie străină, italiană, germană, turcă, pentru mine şi pentru colegii mei un singur criteriu există şi anume contractul pe care l-ai semnat şi de care trebuie să te ţii şi tu ca benefieiar, adică să plăteşti şi să te ţii de toate clauzele şi compania s-a angajat, să facă acea bucată de autostradă. Alte criterii nu există. Până acum eu nu cred că există vreun contract la care să nu fi fost dat în circulaţie acea bucată înainte de termen”, a precizat Grindeanu.

Întrebat, de asemenea, cum se explică succesul lui Umbrărescu, ministrul Transporturilor a spus că nu e treaba lui ca ministru cum se organizează firmele, dar crede că e vorba de o bună organizare.

Nu ştiu, eu cred că e foarte bine organizat. Nu e treaba mea, treaba celor de la CNAIR şi a mea ca ministru e să văd dacă se respectă termenii contractului. Aş fi bucuros să avem acelaşi ritm la toate companiile. Mai sunt şi altele, nu e singura companie care respectă aceste termene aşa cum sunt scrise, sunt şi altele, doar că aceasta este o companie românească şi cred că e cea mai mare companie românească din acest punct de vedere, care construieşte autostrăzi şi drumuri expres. Are acum, cred, undeva la în jur de 450-460km în execuţie. Cred că e în top 5 la nivel european, având în vedere acest număr”, a declarat Sorin Grindeanu.

A7 Buzau – Focsani | Constructor UMB

Sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.