Ministrul Justiției vrea ca toate firmele din România, mai ales HORECA, să lucreze cu deținuți

0

Clienții unor terase sau restaurante ar putea fi serviți, în viitor, de persoane aflate în executarea unor pedepse privative de libertate. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat la Cluj-Napoca un proiect-pilot care prevede integrarea deținuților pe piața muncii, în special în domeniul HoReCa, cu scopul de a facilita reintegrarea acestora în societate și de a reduce riscul de recidivă.

Proiectul, prezentat în cadrul unei conferințe de presă la Instituția Prefectului Cluj, unde ministrul a fost însoțit de prefectul Maria Forna, vizează folosirea forței de muncă a persoanelor private de libertate în mediul privat. În funcție de rezultatele obținute, programul ar urma să fie extins etapizat, la nivel regional și ulterior național, scrie News.ro.

Reprezentanții mediului de afaceri, în special din industria HoReCa, s-au arătat interesați să adopte cât mai repede acest sistem și chiar să investească în achiziționarea brățărilor electronice necesare pentru monitorizarea deținuților implicați.

În același context, ministrul Justiției a subliniat că va continua demersurile pentru modernizarea infrastructurii judiciare și pentru reducerea timpului de soluționare a dosarelor. Marinescu a anunțat suplimentarea schemelor de personal, accelerarea digitalizării și introducerea unor sisteme de inteligență artificială în instanțe, măsuri menite să crească eficiența actului de justiție.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.