Ministrul Justiției le-a pus gând rău „cărturarilor” din pușcării. Raluca Prună: „Pot exista îndoieli, citind numai titlurile, că nu sunt lucrări științifice”

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, afirmă că există suspiciuni cu privire la caracterul ştiinţific al unor cărţi scrise de deţinuţi, subliniind că a cerut lista cu recomandările scrise ale profesorilor universitari şi nu va fi deloc timidă să ia măsuri dacă se vor constata încălcări ale legii.

„Fac o analiză foarte serioasă pornind de la faptul că, din 2013, asistăm la o creştere absolut impresionantă a numărului de lucrări şi doresc, împreună cu ANP, să analizez cum s-a aplicat această procedură şi, dacă voi constata că ea s-a aplicat defectuos sau cu încălcarea legii, doresc să asigur pe toată lumea că nu voi fi deloc timidă în a propune măsuri pe care legea mi le pune la dispoziţie (…). Ceea ce vă promit, nu numai că în 2016 cifra nu va creşte, ci sper ca cifra să coboare, să fim în curba aceea a lui Gauss şi, dacă nu reuşim să abrogăm această dispoziţie, să coborâm la numărul rezonabil o lucrare ştiinţifică în penitenciar într-un an”, a declarat Raluca Prună miercuri seara la Digi 24.

Ministrul Justiţiei a arătat că prevederea legală privind posibilitatea scăderii pedepselor pentru cei care scriu lucrări ştiinţifice în detenţie datează din anul 1969, însă problemele au început în ultimii ani, când a crescut foarte mult numărul cărţilor scrise de deţinuţi.

„Din anul 2007 în 2010, am avut o lucrare pe an la nivelul sistemului penitenciar din România. În 2011, am avut trei lucrări, în 2012 – şase, în 2013 – 11, 2014 – 69, în timp ce în 2015 am avut un vârf de 331 de lucrări ştiinţifice. Am cerut ANP şi am dat publicităţii lista completă cu aceste lucrări şi sigur că rămâne ca fiecare dintre noi să judece dacă o lucrare care se numeşte «Zborul unui suflet gol» sau «Biruinţă în suferinţă» poate fi calificată lucrare ştiinţifică. Asta prevede legea şi avem un regulament de aplicare a legii şi avem o decizie care s-a adoptat de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în 2011, care prevede detaliat care este procedura de urmat în situaţia în care o persoană condamnată doreşte să scrie o lucrare ştiinţifică.

Această procedură cere, printre altele, ca persoana care doreşte să scrie o asemenea lucrare ştiinţifică să ataşeze cererii sale o recomandare scrisă de la un profesor universitar sau conferenţiar, care atestă importanţa temei alese în domeniul ştiinţific respectiv (…). Am cerut pentru lucrările din 2015 să mi se pună la dispoziţie toate recomandările scrise ale profesorilor universitari sau conferenţiarilor. Pot exista anumite îndoieli, citind numai titlurile, că unele lucrări nu pot fi calificate ca lucrări ştiinţifice”, a spus ministrul Raluca Prună.

Puşcăria se dovedeşte izvor de inspiraţie pentru deţinuţii români. Cifrele creaţiilor sunt impresionante: 188 de autori şi 425 de cărţi scrise în ultimii trei ani. Unii deţinuţi au reuşit chiar să bată recorduri: zece cărţi scrise în mai puţin de un an şi jumătate. De unde atât pasiune pentru scris? Legislaţia în vigoare! Pentru fiecare lucrare care vede lumina tiparului, pedeapsa este redusă cu 30 de zile. Dacă ar fi să facem un calcul simplu, cei 188 de scriitori de după gratii au reuşit împreună să obţină o reducere cu 34 de ani a pedepselor pe care le aveau de executat.


Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti-ne si pe Google News
Articolul precedentCod galben de ninsori în județul Bacău
Articolul urmatorVasile Tescaru a demisionat din funcția de viceprimar al Bacăului. El va fi înlocuit de Ilie Bîrzu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.