Ministrul Educaţiei vrea înnoirea tuturor manualelor

0

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat joi că elevii nu mai pot învăţa după manualele din anii ’90, considerând că acele societăţi comerciale care se opun procedurilor de schimbare şi de modernizare demarate de MEN încearcă să-şi protejeze propriile interese, opunându-se, de fapt, ideii de a asigura un viitor mai bun elevilor. De asemenea, ministrul Remus Pricopie subliniază necesitatea continuării şi definitivării procesului de modernizare a manualelor şcolare prin intermediul unor proceduri clare, care respectă standardele europene.

„Ministerul Educaţiei Naţionale va continua şi va definitiva procesul de modernizare a manualelor şcolare, conform calendarului asumat şi procedurilor legale în vigoare. Este esenţial ca elevii să aibă manuale noi, adaptate nevoilor şi realităţilor societăţii contemporane. Manualele şcolare noi vor fi disponibile atât în variantă tipărită, cât şi în format digital, iar elevii, pentru început cei din clasele I şi a II-a, vor primi ambele variante. În acest proces este respectată o procedură clară, pe care toată lumea o cunoaşte, sincronizată cu standardele internaţionale. Este vorba despre un proces care se întinde pe o perioadă mai mare de timp, iar schimbările trebuie făcute gradual, pe baza analizelor, a consultării actorilor din sistem şi în spiritul dialogului”, a spus Pricopie.

El a adăugat că școala românească nu mai poate folosi manualele anilor 90. „Unele societăţi comerciale se opun modernizării manualelor şi găsesc tot felul de scuze pentru a-şi proteja interesele proprii. Noi suntem concentraţi pe interesul elevilor şi al şcolii. În calitate de ministru al Educaţiei, mă interesează binele elevilor şi nu cifra de afaceri a unor agenţi comerciali. Nu mai putem sta cu manuale din anii ’90. Cine se opune noilor manuale, inventând tot felul de motive şi pretexte, se opune ideii de a asigura un viitor mai bun elevilor. Ministerul Educaţiei va oferi informaţii publice în legătură cu procedura şi cu paşii care se fac, de fiecare dată când acestea sunt solicitate”, a conchis Ministrul Educației.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.