Aerostar ar putea deveni un hub regional de furnizare de servicii de mentenanta pentru aeronave, a declarat, vineri, la Bacau, ministrul Apararii Nationale, Mihai Fifor.
Aflat intr-o vizita la sediul societatii, Fifor a precizat ca Armata Romana are in derulare mai multe programe cu Aerostar, iar colaborarea va continua si pentru cele 36 de aeronave F16 ce urmeaza sa fie achizitionate in perioada urmatoare.
„Cert este ca pentru cateva programe majore de inzestrare a Armatei Romane vom colabora fara niciun fel de dubiu cu Aerostar Bacau. Aici se va face mentenanta pentru avioanele F16 pe care Fortele Aeriene Romane le au in dotare. Cei de la Aerostar Bacau sunt intr-o faza foarte avansata de negociere cu Lockheed Martin atat pentru F16 dar mai ales pentru sistemele Hymers. De asemenea, in faza foarte avansata de negociere cu Raytheon pentru programele referitoare la sistemele de rachete Patriot. Eu cred ca acesta este doar inceputul. Armata Romana isi propune ca in perioada urmatoare sa achizitioneze inca 36 de avioane F16, astfel incat Fortele Aeriene sa fie complet dotate cu aeronavele necesare. Intretinerea programului de mentenanta pentru F16 se va face aici, la Aerostar. Intentionam ca Aerostar sa fie un hub regional pentru tot ce inseamna partea aceasta de aeronautica”, a declarat Mihai Fifor.
Sursa: agerpres.ro