Ministerul Transporturilor: „Din 2018 incep licitatiile pentru proiectarea si executia obiectivelor importante pentru Moldova”

0

Ministerul Transporturilor a transmis astazi un comunicat de presa in care spune ca in 2018 vor fi lansate procedurile de achizitie publica pentru proiectarea si executia unor obiective asteptate de mult timp pentru Moldova si pentru conexiunile acesteia cu celelalte Provincii Istorice.

Este vorba despre primii pasi concreti pentru pregatirea fazelor premergatoare demararii constructiei autostrazilor Iasi – Tg. Mures, Iasi – Ungheni si Bacau – Brasov, drumul de mare viteza Pascani – Siret si a legaturii Pascani-Bacau, pe coridorul 9 Pan-European .
Tot in anul 2018 urmeaza sa inceapa constructia Variantei de Ocolire Bacau, dupa parcurgerea celor 6 luni destinate proiectarii.

Autostrada Iasi – Tg. Mures (A8- MONTANA, Targu Mures- Ditrau- Tg Neamt –Iasi Ungheni), reprezinta in continuare o prioritate pentru Guvernul Romaniei.

Pentru realizarea unei legaturi rutiere rapide intre Moldova si Transilvania, CNAIR desfasoara in paralel demersuri care vizeaza procesul de implementare a Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020.

In baza contractului pentru proiectarea si executia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacau, Compania va incepe anul viitor constructia primilor 17 km ai Autostrazii Moldova.
Tot anul viitor va incepe prima faza pentru construirea a 78 km de autostrada, intre Tg. Neamt si Iasi, in baza unei proceduri de licitatie pentru servicii de proiectare si executie
Aceste proiecte vor insuma 95 de km de infrastructura moderna, pentru regiunea Moldova.

Pe Coridorul 9 Pan European, CNAIR pregateste implementarea Tronsonului Bucuresti – Pascani, cu o lungime de 82 de km, din care se va desprinde legatura Pascani – Bacau.
De asemenea, in anul 2018 va incepe procedura de achizitie publica pentru servicii de proiectare destinate Autostrazii Bacau – Brasov (190 km).

Graficul demararii acestor proceduri destinate executiei a 329 de km de infrastructura moderna, arata astfel:
– In luna februarie 2018 este estimata finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor si comunicarea rezultatului procedurii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic destinat drumului de mare viteza Ploiesti – Buzau, cu o lungime de 65 de km. Se estimeaza ca in luna aprilie 2018 va fi semnat contractul, dupa parcurgerea etapei de depunere si solutionare a contestatiilor.
– Pentru elaborarea Studiu de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic destinat drumului de mare viteza Buzau – Focsani, este de asemenea estimata finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor si comunicarea rezultatului procedurii in luna februarie. Si in acest caz se ia in calcul semnarea in luna aprilie 2018 a contractului pentru cei 72 de km ai proiectului.
– Aceleasi repere calendaristice sunt estimate pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate si a Proiectelor Tehnice, dar si pentru semnarea contractelor destinate drumurilor de mare viteza Focsani – Bacau, cu o lungime de 110 km si Bacau – Pascani, in lungime de 82 de km.

In vederea pregatirii pentru implementarea lucrarilor de executie, CNAIR SA va lansa anul viitor proceduri de achizitie publica pentru servicii de proiectare, destinate mai multor obiective.

Astfel, pe traseul autostrazii Iasi – Ungheni, cu o lungime de aproximativ 25 de Km, este necesara refacerea traseului, ca urmare a repozitionarii podului de la Ungheni. Aceasta atrage dupa sine necesitatea refacerii traseului si implicit a documentatiei tehnice pentru implementarea lucrarilor de executie.

Procedurile de achizitie publica vor viza inclusiv drumul de mare viteza Pascani – Siret, cu o lungime de aproximativ 120 de Km. Acest proiect va finaliza practic Coridorul 9 Pan European si va oferi un nivel optim de accesibilitate la nivel national si european.

In concluzie, anul viitor urmeaza sa fie demarate demersurile pentru implementarea fazei de proiectare si executie a 95 de km de autostrada.
In plus, in anul 2018 vor fi parcurse mare parte din etapele tehnice necesare elaborarii documentatiei tehnice pentru implementarea celor 329 de km de drum de mare viteza.
Pentru alti 145 de km de autostrada sau drum expres vor fi lansate anul viitor procedurile de achizitie publica. Se are in vedere in acest calcul inclusiv semnarea si demararea contractelor.
CNAIR va mai pregati implementarea unor lucrari de executie pentru conexiunea cu Transilvania, pentru care, din pacate, nu au fost parcurse etapele ori au fost insuficient parcurse, in planificarea precedenta.
Pentru realizarea unei conexiuni corespunzatoare cu zonele istorice ale Romaniei, anul viitor va fi pregatita, in vederea implementarii spre executie, inclusiv documentatia destinata autostrazii Brasov – Bacau, cu o lungime de aproximativ 190 de km.”  se arata in comunicat trimis de Ministerul Transporturilor


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.