Ministerul Educației a dat publicității calendarul simulării examenelor naţionale

0

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a stabilit calendarul simulărilor examenelor naţionale din anul şcolar 2014-2015. Astfel, în perioada 23-25 februarie 2015 vor avea loc testele pentru Evaluarea Naţională a elevlor clasei a VIII-a), iar în perioada 2-6 martie 2015 va avea loc prima simulare a examenului de Bacalaureat, pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a.

Simulările au scopul de a familiariza elevii cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv a unui examen de bacalaureat naţional şi optimizarea rezultatelor obţinute de elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.

Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2014 – 2015, sunt: Limba şi literatura română (23 februarie), Matematică (24 februarie) şi Limba şi literatura maternă – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă (25 februarie). Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 6 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2014-2015 are următorul calendar: Limba şi literatura română (2 martie), Limba şi literatura maternă (3 martie), proba obligatorie a profilului (4 martie) şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (6 martie). Toate probele sunt scrise. Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 12 martie.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.