Microbuz cu șapte pasageri, cuprins de flăcări pe DN 2, la Răcăciuni. Trafic blocat pe ambele sensuri

0
a5a97cdd 1d6a 4e6c a24f 302647264af3
a5a97cdd 1d6a 4e6c a24f 302647264af3

Un microbuz de transport persoane a luat foc în mers, duminică, 23 august, pe DN 2, în zona localității Răcăciuni, județul Bacău. Circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri pentru intervenția pompierilor.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, în microbuz se aflau șoferul și șapte pasageri.

Toate cele opt persoane au reușit să se autoevacueze înainte ca incendiul să le pună în pericol. Conform primelor informații, nimeni nu a fost rănit.

“Pe DN 2 Adjud-Bacău, în zona localității Răcăciuni, județul Bacău, un microbuz de transport persoane, în care se aflau șoferul și șapte pasageri, a luat foc în mers. Toate cele opt persoane s-au autoevacuat, fără a suferi leziuni”, a transmis Centrul INFOTRAFIC.

Traficul pe DN 2 este oprit pe ambele sensuri de mers pentru a permite lichidarea incendiului și desfășurarea intervenției în condiții de siguranță.

Poliția estimează că circulația va reveni la normal după ora 13:00.

IMG 2062
IMG 2062

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.