Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău au finalizat cercetările și au propus trimiterea în judecată a cinci persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, în luna ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale au depistat și condus la sediul unității de poliție un tânăr de 25 de ani și o tânără de 30 de ani, ambii din județul Caraș-Severin, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că cei doi bănuiți ar fi ridicat mai multe sume de bani, expediate de persoane vătămate, victime ale infracţiunilor de înşelăciune prin metoda „accidentul”, pe care ulterior le expediau altor persoane din județul Galați.
Față de cei doi s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a dispus continuarea cercetărilor față de aceștia sub control judiciar.
În urma extinderii cercetărilor a rezultat că persoanele în cauză au ridicat sumele respective de bani în urma indicaţiilor primite de la un bărbat de 36 de ani, din județul Vrancea, aflat într-un penitenciar din țară.
După ce ridicau banii de la victime, bănuiții identificau la rândul lor alte persoane care expediau banii pe numele unor bărbați de 26 de ani din Galați și 32 de ani din județul Timiș, conform indicațiilor bărbatului de 36 de ani.
Cei doi la rândul lor expediau sumele de bani, unor persoane private de libertate sau unor rude ale acestora.
La data de 14 iunie a.c., polițiștii au înaintat dosarul penal Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunerea de trimitere în judecată a bărbatului de 36 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și a celorlalte patru persoane pentru complicitate la înșelăciune.