Mesaj de început de an universitar din partea deputatului PSD Lucian Bogdănel: „Poate că azi drumul cunoaşterii e tot mai întortocheat şi presărat cu provocări & capcane, dar merită să păşiți, cu încredere, pe el!”

0

Deputatul PSD de Bacău Lucian Bogdănel a transmis, la începutul noului an universitar, un mesaj adresat studenților și cadrelor didactice. Parlamentarul vorbește despre „drumul cunoașterii”, pe care îl descrie drept tot mai dificil și presărat cu provocări, dar care merită parcurs cu încredere, și critică în același timp subfinanțarea și lipsa de interes pentru educația universitară:

„Poate că azi drumul cunoaşterii e tot mai întortocheat şi presărat cu provocări & capcane, dar merită să păşiți, cu încredere, pe el! Toți vorbesc despre „schimbare” şi „reformă” până la golirea de conținut şi epuizarea de sens a celor două cuvinte. Ba, mai rău, la umbra lor Educația (universitară) e masacrată prin subfinanțare şi dezinteres cronic, de la cel mai înalt nivel.

Poate vă amintiți cum un premier demis în urmă cu jumătate de an, dar care continuă să paraziteze puterea şi viețile noastre, declara – în februarie 2026 – că „e anormal să finanțezi o facultate cu aceeași sumă, dacă absolvenții ei nu lucrează în domeniul pe care l-au absolvit”.

Astăzi, când dezvoltarea tehnologică fără precedent pune în discuție rolul şi rostul omului în tot mai multe activități, în care factorul uman e substituit de automatizări, roboți şi IA, studenții şi cadrele didactice universitare nu trebuie să-şi piardă speranța că vremurile bune pentru Educație vor reveni. Dar pentru asta, avem nevoie de oameni responsabili la vârf, de pragmatism şi decizii luate în sprijinul celor mulți, nu împotriva lor!” a transmis deputatul PSD de Bacau, Lucian Bogdanel

dep lucian bogdanel
Deputat PSD de Bacau, Lucian Bogdanel

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.