Medicul Liliana Daniela Petrescu, de la UPU-SMURD adulți din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, ajunge în fața instanței după ce și-a recunoscut faptele în dosarul de luare de mită și fals intelectual. Cazul a izbucnit la finalul anului 2025, când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au făcut verificări la UPU Bacău, iar medicul și un asistent medical au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar privind emiterea unor concedii medicale false contra bani. Ulterior, Liliana Petrescu a fost plasată sub control judiciar, cu interdicția de a profesa în cadrul SJU Bacău.
Potrivit comunicatului transmis astăzi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, la data de 2 iulie 2026 a fost sesizat Tribunalul Bacău cu acordul de recunoaștere a vinovăției. Procurorii rețin că, în perioada mai 2023, decembrie 2025, medicul ar fi întocmit în fals 34 de certificate de concediu medical pentru 17 persoane care nu s-au prezentat fizic la UPU și nu au fost consultate medical.
În același dosar, anchetatorii susțin că Liliana Petrescu ar fi primit 2.300 de lei cu titlu de mită, în legătură cu emiterea unor concedii medicale și cu acordarea de îngrijiri medicale unui pacient. În urma acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorii au propus o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 3 ani, precum și interdicția de a exercita profesia de medic în spitalele publice.
Comunicat Parchet
La data de 02 iulie 2026 a fost sesizat Tribunalul Bacău cu acordul de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (14 acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (34 de acte materiale).
În acordul de recunoaștere a vinovăției s-a reținut, în esenţă, următoarea situație de fapt:
În perioada mai 2023 – decembrie 2025, în calitatea de medic primar în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău – UPU-SMURD (adulţi), la diferite intervale de timp, însă în baza unei rezoluţii infracţionale unice, contrar îndatoririlor de serviciu, inculpata P.L.D. a întocmit în fals 34 de certificate de concediu medical pentru ca un număr de 17 persoane să poată beneficia în mod nelegal de concediu medical, inculpata atestând în fals că pacienţii sufereau de afecţiuni medicale deşi nu efectuase niciun consult medical prealabil, în condiţiile în care beneficiarii nu se prezentau fizic în unitatea de primiri urgenţe.
În aceeaşi perioadă, în legătură cu emiterea certificatelor de concediu medical întocmite în fals pentru un număr de opt persoane dintre cele 17 anterior menţionate, în 13 ocazii diferite, însă tot în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata P.L.D. a primit în total suma de 2100 de lei cu titlu de mită.
De asemenea, la data de 08.12.2025, tot în calitatea de medic primar în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău – UPU-SMURD (adulţi), în derularea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin intermediul suspectului N.D.M., a primit suma de 200 de lei cu titlu de mită de la suspectul S.V.G., pentru ca acesta din urmă să poată beneficia, în calitate de pacient, de îngrijiri medicale în cadrul unităţii spitaliceşti, respectiv consult şi internare.
În baza certificatelor de concediu medical întocmite în fals, beneficiarii au primit indemnizaţii de 100% din salariu de la angajatori, instituţii publice şi societăţi private, deşi nu s-au prezentat la serviciu.
Ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpata va fi condamnată la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară şi accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi interdicţia de a exercita profesia de medic în cadrul spitalelor publice.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de supraveghere de 3 ani.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
A fost obligată să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
S-au impus şi celelalte măsuri de supraveghere prevăzute de Codul penal.
În prezența apărătorilor aleşi, inculpata a declarat că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa și acceptă încadrarea juridică dată acestora.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii cu privire la suma de 6000 lei în vederea confiscării speciale şi al acoperirii cheltuielilor judiciare, instanţa fiind sesizată cu propunerea de menţinere a acestor măsuri şi confiscarea specială a sumei de 2300 lei primită cu titlu de mită.
De asemenea, instanţa a fost sesizată şi cu propunerea de desfiinţare a celor 34 de certificate de concediu medical întocmite în fals.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță, spre competentă soluţionare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău

