Medicii din Iasi au prelevat rinichii si ficatul unei donatoare din Bacau

Medicii din Iasi au prelevat rinichii si ficatul de la o femeie de 43 de ani din Bacau. Aceasta se afla in moarte cerebrala. Organele au fost trimise la Iasi si Bucuresti.

Donatoarea, o femeie de 43 de ani din Bacau, a suferit un accident vascular hemoragic.

„Dupa ce familia si-a dat acordul, medicii au prelevat ficatul si rinichii. Ficatul a fost transplantat unei paciente de la Spitalul Sf. Spiridon. Femeia in varsta de 48 de ani suferea de mai multi ani de ciroza. Unul dintre rinichi a fost transplantat la Bucuresti. Cel de-al doilea rinichi a fost transplantat la Spitalul C.I. Parhon din Iasi”, a declarat dr. Raluca Neagu.

Beneficiarul transplantului renal este un barbat de 37 de ani, care de la varsta de 28 de ani se afla pe lista de asteptare.

„De aproape zece ani pacientul astepta aceasta interventie salvatoare. Facea trei sedinte de hemodializa pe saptamana. Pacientul se afla in evidenta Centrului de Dializa a Spitalului Parhon din 2009. Din fericire pentru el, acum a avut cea mai buna compatibilitate. A avut si durata cea mai mare pe lista de asteptare. A mai fost chemat de trei ori pana acum dar au fost alti pacienti care aveau o compatibilitate mai buna decat el. Pot sa va spun ca este un pacient cu foarte multa dorinta de viata, cu foarte multa incredere si increzator ca va fi transplantat, ceea ce s-a si intamplat”, a spus purtatorul de cuvant al Spitalului C. I. Parhon, dr. Ionut Nistor.

Medicul specialist urolog Daniel Andone a declarat ca interventia de transplant a decurs fara nicio problema.

„Post operator pacientul se simte foarte bine”, a mentionat dr. Andone.

Anul acesta, la Spitalul Parhon din Iasi au fost efectuate sapte interventii de transplant renal, dintre care doar doua au avut donatori aflati in moarte cerebrala. Potrivit specialistilor, numarul este mult mai mic decat in aceeasi perioada a anului trecut.

„A fost o mobilizare extraordinara a echipei de transplant. Este o echipa foarte entuziasta formata din mai mult de zece specialisti, echipa de anestezie si evaluare pretransplant, care poate lucra de cateva ori mai mult. Speram ca in viitorul apropiat sa transplantam ambii rinichi la Iasi, astfel incat sa oferim mai multe sanse pacientilor din Moldova. Doua interventii de transplant in aceeasi zi nu este un lucru neobisnuit, am mai facut”, a declarat dr. Nistor.

Sursa: agerpres.ro

Lasa un comentariu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here