Medic Bianca Purcarin : Abandonati declaratiile nefondate! Dati medicamente antiCovid spitalelor, daca tot sunteti la guvernare!

0

De la inceputul pandemiei, la Spitalul Judetean Bacau au fost internati peste 3000 de bacauani cu COVID19. Medicul Purcarin trage un semnal de alarma, acuzandu-l pe primarul Viziteu ca prezinta in spatiul public informatii neverificate si fara acoperire.

Mai mult decat atat, fostul ministrul al Sanatatii – Ioana Mihaila de la USR – a recunoscut intr-un articol de presa ca valul 4 nu a fost pregatit, iar autoritatile au fost luate prin surprindere de amploarea pandemiei. Bianca Purcarin le cere autoritatilor ca furnizeze medicamente antiCOVID, in loc sa faca ” afirmații neverificate ” :

De la începutul pandemiei, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău au primit îngrijiri aproape 3000 de băcăuani infectați cu Covid: 2200 de pacienți au trecut prin secția „Infecțioase” si peste 700 de cazuri au necesitat tratament la terapie intensivă.

Ca medic ATI, îmi desfășor activitatea medicală atat in sectia ATI a SJU Bacau cat si la etajul 5 de la Spitalul Municipal , unde – alături de colegii mei – luptăm cu înverșunare, de cele mai multe ori în ture epuizante, pentru a ajuta pacientii aflati in suferinta.

În numele sacrificiilor făcute de intreg personalul medical, și nu doar de ei, dezaprob vehement afirmațiile fără acoperire lansate, ieri, de primarul Bacăului! Nu poți să citezi din constructori anonimi afirmând, cu nonșalanță, că există paturi ATI Covid și ele zac nefolosite!

Nu constructorii stabilesc ce este un pat ATI Covid sau cum sunt utilizate resursele medicale, ci DSP care organizează fluxul medical și activitatea sanitară antiCovid la nivel de județ.

Pandemia nu scade în intensitate prin pasarea problemei pe umerii unui personal care, de la începutul crizei sanitare și până astăzi, a fost abandonat de guvernul PNL/USR și lăsat să se descurce de unul singur. A recunoscut-o chiar fosta ministră a Sănătății, Ioana Mihăilă de la USR, lucru care ar trebui să dea de gândit și colegilor ei de partid, primari sau senatori, pripiți în afirmații și acuze nefundamentate!

Pentru noi, cei din prima linie a combaterii pandemiei, viețile oamenilor nu sunt un joc de noroc! Împotriva virusului, nu putem lupta cu vorbe, ci cu fapte și acțiuni concrete. Așa că, decât să vă folosiți de afirmații neverificate, mai bine faceți eforturi pentru a furniza spitalelor medicamentele necesare tratării Covid. Că tot sunteți la guvernare!” a precizat medicul bacauan, Bianca Purcarin

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.