Mancare, filme si muzica buna la Street Food Festival Bacau. Vezi ce surprize te asteapta in acest weekend

0


Street FOOD Festival, primul festival de mâncare de stradă din România, ajunge la Bacău între 7 și 10 septembrie. Weekend-ul aceasta, locuitorii de pe malul Bistriței sunt invitați să se alăture experienței culinare desăvârșite. Evenimentul va avea loc in Parcul Cancicov.

Mâncăcioșii și pofticioșii băcăuani sunt așteptați să savureze cele mai gustoase preparate de #StreetFood, de la burgeri la gogoși, de la pastramă la produse vegane și vegetariene. Mâncarea apetisantă va fi acompaniată de concerte în aer liber, filme culinare, ateliere de gătit și activități pentru cei mici, cei mari și bineînțeles pentru patrupezi.

In fiecare seara, de joi pana duminica, bacauanii sunt invitati la cinema-ul in aer liber din Parcul Cancicov sa vizioneze filme…despre mancare :)

Cel mai bun Street Food Festival din România merge mână în mână cu muzică foarte bună. La Bacău, Robin and the Backstabbers, byron, Cuibul și JazzyBIT sunt numai câțiva dintre cei care iti vor stimula apetitul.

Street FOOD Festival este primul festival de street food din România, o experiență culinară unică și multiculturală care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca și care a reușit să încânte papilele gustative a peste 180 de mii de gurmanzi din întreaga țară.

Street FOOD Festival este un eveniment în cadrul Bacău Capitală a Tineretului din România. Bacăul este al doilea oraș din România ce deține titlu de Capitală a Tineretului din România, și primul din regiunea Moldovei, ceea ce reprezintă recunoașterea la nivel național și mai ales regional, a potențialului și a capacităților de dezvoltare a segmentului de tineret băcăuan. Capitala Tineretului din România este cel mai important titlu deținut de orașul bacovian, până în prezent.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.