Mama Monicai Gabor a murit in zona Polovragi, dupa ce i-a cazut o stanca in cap

0
Foto enational.ro
Foto enational.ro

Mama Monicăi Gabor a murit. Potrivit România TV, un turist a sunat joi la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că în apropiere de Peştera Polovragi s-a petrecut o tragedie. Acesta a spus că peste mama Monicăi Gabor a căzut o stâncă şi are nevoie de ajutor. Din păcate, echipajul ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic decât să constate decesul.

Un turist a sunat joi la 112 şi a cerut ajutor pentru mama Monicăi Gabor. El a spus la telefon că peste femeie a căzut o stâncă şi i-a rugat astfel să se grăbească. Tragedia a fost confirmată şi de primarul Polovragi, Ştefan Făsuescu.

„A căzut o stâncă pe Cheile Olteţului. Un grup de turişti cu un microbuz au vrut să facă fotografii şi o stâncă a căzut. Se pare că persoana decedată este mama Monicăi Gabor. La faţa locului a venit Ambulanţa, SMURD-ul, pompierii, dar era moartă”, a declarat la România TV primarul Polovragi, Ştefan Făsuescu.

Potrivit echipajelor de prim ajutor care au ajuns la faţa locului, victima era deja decedată, prezentând o fractură deschisă la craniu. România TV informează că mama Monicăi Gabor făcea parte dintr-un grup de 17 persoane care se aflau într-un pelerinaj la mănăstirile din Gorj.


De asemenea, Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Gorj, a confirmat evenimentul tragic şi a povestit că un grup de turişti mergeau pe Valea Olteţului şi intenţionau să viziteze Peştera Polovragi când o bucată de stâncă s-a desprins şi a lovit o turistă la nivelul capului.

Mama Monicăi Gabor avea 54 de ani şi era din Bacău.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.