Mai multi tineri din Bacau postau anunturi pe internet ca vand permise de conducere autentice, dand tepe de peste 130.000 lei

0

La data de 22 mai 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale au pus în executare nouă mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Bacău, într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune în formă continuată, prejudiciul fiind de aproximativ 131.200 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, cercetările fiind, ulterior, extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Astfel, din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 1 ianuarie 2022 – 21 mai 2024, mai multe persoane ar fi postat pe diferite platforme de socializare anunţuri, cu privire la obţinerea unor permise de conducere autentice, având ca stat emitent atât România, cât şi alte state din Europa, oferind ca modalitate de contactare un număr de telefon, conversaţiile fiind purtate exclusiv prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie online.

Din cercetări s-a stabilit că, la momentul în care bănuiţii erau contactaţi de persoanele vătămate, prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase, ori de alte mijloace frauduloase, ar fi reuşit să inducă în eroare persoanele vătămate, cărora le-ar fi solicitat sume de bani, ce erau transferate prin intermediul unor platforme financiare.

Cu privire la aceste sume, ele erau justificate ca fiind costuri ale demarării procedurii şi expedierii permisului în cauză, fără ca acest lucru să se concretizeze.

Până la acest moment au fost stabilite aproximativ 47 de acte materiale, prejudiciul cauzat fiind estimat la 131.200 de lei.

De asemenea, s-a mai stabilit că o parte dintre persoanele bănuite ar fi deschis conturi bancare în nume proprii, pe mai multe platforme financiare, conturi care ar fi fost folosite de patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, pentru a transfera în mod succesiv banii.

În vederea administrării materialului probator, la data de 22 mai 2024, au fost puse în aplicare nouă mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, respectiv telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, înscrisuri, precum şi 20.000 de lei.

Totodată, au fost depistate şase persoane bănuite, trei dintre acestea, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, fiind conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare.

Ulterior, cei trei bănuiţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune în formă continuată.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.