Comunitatea automobilismului sportiv din România este în doliu. Luiza Mincu Răspopa, președinta clubului Rally Spirit Onești și organizatoarea Raliului Moldovei, s-a stins din viață la vârsta de 49 de ani, după o luptă îndelungată cu o boală gravă, potrivit unupetrotus.ro
Născută pe 18 februarie 1976, Luiza a fost soția regretatului pilot de raliuri Adi Răspopa, care și-a pierdut viața pe 4 septembrie 2021, în timpul Raliului Iașului. După tragedie, Luiza a continuat cu determinare misiunea soțului ei, organizând anual Raliul Moldovei – ajuns la 14 ediții.
Din cauza problemelor de sănătate, ea nu a mai putut coordona ediția din 2025 a competiției, care urma să aibă loc în perioada 2–3 august, în Bacău, Moinești și zonele limitrofe, în cadrul Campionatului Național de Raliuri – Winner Rally.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la casa familiei Răspopa, pe strada Doinei nr. 4, în Onești – Satul Catolic. Slujba de înmormântare va avea loc la domiciliul familiei, urmând ca la ora 13:30 să înceapă procesiunea spre cimitirul din Onești.


