Lucrări timp de 45 de zile pe strada Miron Costin din Bacău. Circulația va fi închisă pe tronsoane, incepand de astazi

0

Primăria Bacău anunță începerea, de luni, 24 august 2026, a unor lucrări de reabilitare a rețelei de apă rece și canalizare pe strada Miron Costin. Intervențiile vor afecta circulația rutieră timp de aproximativ 45 de zile.

Lucrările se vor desfășura pe timpul zilei, iar traficul va fi închis etapizat, pe tronsoane, în zona cuprinsă între strada Pictor Theodor Aman și strada Stadionului.

Potrivit Primăriei Bacău, intervențiile vor fi realizate în mai multe etape. Primul tronson vizat este cel dintre strada Stadionului și strada Viorelelor, urmat de sectorul dintre strada Viorelelor și strada Lalelor. Ultima etapă va cuprinde tronsonul dintre Aleea Vișinului și strada Viorelelor.

După finalizarea lucrărilor pe fiecare sector, echipele vor trece la următorul tronson, pentru a limita cât mai mult blocajele din trafic.

Lucrările se vor desfășura pe timp de zi, iar, pe durata acestora, circulația rutieră va fi închisă pe tronsoane„, a transmis Primăria Bacău.

La finalul programului zilnic de lucru va fi permis accesul autospecialelor de intervenție, pentru ca eventualele urgențe să poată fi gestionate fără întârzieri.

Durata estimată a lucrărilor este de 45 de zile. Șoferii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului din zona șantierului și, acolo unde este posibil, să folosească rute alternative.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.