Lovitură financiară pentru bugetari: Guvernul a plafonat sporul pentru condiții vătămătoare și a redus concediul suplimentar

0

Guvernul a adoptat luni, în cadrul unei ședințe extraordinare, o ordonanță de urgență care plafonează sporul pentru condiții vătămătoare și periculoase la maximum 300 de lei brut pe lună, pentru toți angajații din sectorul public. Măsura afectează direct bugetarii care în prezent primesc sporuri ce pot ajunge până la 15% din salariul de bază, dar care nu depășesc suma de 1.500 de lei brut.

Totodată, ordonanța prevede reducerea concediului suplimentar de odihnă acordat pentru condiții speciale de muncă. Dacă până acum angajații din sectorul public puteau primi între 3 și 10 zile lucrătoare în plus, noua reglementare reduce acest interval la 3–5 zile.

Proiectul de ordonanță a fost discutat inițial vineri, în primă lectură, dar nu a putut fi aprobat atunci din cauza lipsei avizelor de la Ministerul Justiției și Consiliul Economic și Social (CES). Mai mult, sindicatele au criticat publicarea documentului cu mai puțin de 24 de ore înainte de ședință, ceea ce a determinat CES să îl retragă de pe ordinea de zi.

Executivul estimează că aceste măsuri vor genera economii la buget de aproximativ 1,35 miliarde de lei în 2025.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.