Comuna Buhoci a fost amendată cu 100.000 de lei de Garda Națională de Mediu, după ce comisarii au constatat că ape uzate neepurate erau evacuate direct în râul Siret. Controlul a fost efectuat de Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Bacău, la sistemul de colectare și epurare a apelor uzate din comuna Buhoci. În urma verificărilor, inspectorii au identificat o conductă prin care apele uzate ajungeau în râu fără să treacă prin procesul de epurare.
Potrivit Gărzii de Mediu Bacău, evacuarea neconformă avea loc în zona aferentă stației de epurare, iar situația a fost constatată direct în teren.
Pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în actele de reglementare și pentru problemele identificate la sistemul de evacuare, UAT Comuna Buhoci a fost sancționată contravențional cu o amendă de 100.000 de lei.
Comisarii de mediu au dispus și oprirea evacuării apelor uzate neepurate în râul Siret. Printre măsurile impuse se numără blindarea gurii de evacuare până la identificarea și remedierea cauzelor care au dus la această situație.
„Apele uzate trebuie epurate înainte de a fi evacuate în mediul natural. Protejarea cursurilor de apă nu este opțională”, a transmis Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Bacău.


