Lista puşcăriabililor care scapă cu Legea amnistiei. Mizele trecerii unei legi pe şest prin Parlament

0

Lege privind amnistierea şi graţierea îi scapă de închisoare pe mai mulţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene condamnaţi pentru abuz în serviciu, scrie Sursa Zilei intr-un material publicat miercuri. Legea amnistiei şi graţierii a fost promovată cu limite de 7 (pentru fapte), respectiv 6 ani (pentru condamnări), în condiţiile în care Ministerul Justiţiei nu a finalizat inventarierea dosarelor tuturor celor 34.000 de deţinuţi din România pentru a putea fi aplicată legea mai favorabilă.

Evaluarea a fost începută la 1 noiembrie şi ar trebui să prevină rămânerea după gratii a unor condamnaţi mai mult decât prevede Noul Cod Penal. Aceleaşi limite de pedeapsă suferă modificări contante, în condiţiile în care noul Cod Penal a fost „îmbunătăţit” chiar şi prin Legea de punere în aplicare. Ultima dată când s-a pus problema unei graţieri colective s-a întâmplat pe vremea când Viorel Hrebenciuc se afla la conducerea Camerei Deputaţilor.

Actul normativ elaborat, luni noapte, de Comisia Juridică din Camera Deputaţilor se referă însă şi la amnistie, gest juridic prin care se încetează imediat orice anchetă referitoare la infracţiuni pedepsite cu mai puţin de 7 ani. Adrian Năstase, Ioan Avram Mureşan, Cătălin Voicu, Gigi Becali sunt cercetaţi, judecaţi sau condamnaţi în dosare care privesc şi infracţiuni exceptate de legea graţierii promovate de Comisia Juridică din Camera Deputaţilor.

Bogdan şi Marina Popovici, condamnaţi definitiv 6 ani în dosarul “Trofeul Calităţii”

Lotul “Transferurilor din fotbal”, înşelăciune, spălare de bani, sub 7 ani

Relu Fenechiu, 5 ani cu executare, fond, pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul “Transformatorul”

Mugurel Surupăceanu, 7 ani, fond, abuz în serviciu

Traian Oprea, fost director Hidroelectrica, 9 ani, fond în dosarul “Siemens”

Dinel Staicu, judecat pentru abuz în serviciu în dosarul Bainca Internaţională a Religiilor

Nicolae Cabulea, cercetat pentru abuz in serviciu, dosarul Referendum

20 de inculpaţi din dosarul achiziţiilor Nuclearelectrica

Lotul Remus Baci, condamnat în dosarul angajărilor ilegale din Ministerul de Interne

Radu Mazăre, primarul Constanţei judecat pentru retrocedări ilegale

Gabriel Boriga, primar Târgovişte

Mircia Muntean, primar Deva

Cristian Poteraş, Primăria Sector 6

Nicuşor Constantinescu, CJ Constanţa

Florin Ţurcanu, CJ Maramureş

Constantin Ostaficiuc, CJ Timiş


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.