Licitatia pentru deszapezirea Bacaului are unda verde de la judecatori

1

Cererea societatii Miralex, privitoare la suspendarea licitatiei pentru deszapezirea municipiului Bacau, a fost respinsa de instanta ca inadmisibila. Decizia a fost pronuntata vineri, 23 noiembrie, de judecatorii Curtii de Apel care au retinut ca plangerea formulata de societate, in contradictoriu cu Primaria Bacau, ar fi nefondata. Sentinta este irevocabila, fapt ce da practic unda verde continuarii licitatiei vizand contractarea de servicii de deszapezire de catre municipalitate.
Potrivit unui material publicat de Bacau.net saptamana trecuta, Miralex apelase – la ca ultima solutie – la cererea de suspendare a licitatiei, in contextul in care Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor (CNSC) a admis in prima faza contestatia depusa de firma bacauana la inceputul lui octombrie. Aceasta incrimina mai multe abateri de la normele in vigoare, municipalitatea dorind parca – potrivit sustinerilor Miralex – sa favorizeze unii competitor/ofertanti in detrimentul altora. Procedura a ramas suspendata in intervalul 9 – 26 octombrie, ca urmare a contestatiei societatii amintite.
Sub sanctiunea CNSC, Primaria Bacau a procedat la modificarea documentatiei de atribuire. Ulterior, Miralex a adus completari la contestatia initiala remisa CNSC, dar de aceasta data consiliul a respins ca tardive observatiile formulate de firma. Pe cale de consecinta, reprezentantii acesteia s-au adresat Curtii de Apel Bacau, unde firma a inaintat o cerere de suspendare a procedurii de achizitie de servicii de deszapezire. Admiterea cererii, de catre instanta, ar fi coincis cu intarzierea contractarii de servicii specializate de deszapezire, astfel incat sosirea iernii ar fi surprins descoperita – din nou – municipalitatea.
Procedura se afla in curs de finalizare, edilii fixand ca termen limita pentru depunerea ofertelor data de 20 noiembrie. Conform calendarului afisat pe siturile de achizitii publice, deschiderea ofertelor se va face abia spre mijlocul lui decembrie (10 decembrie), data la care – cel mai probabil – va fi stabilit si castigatorul licitatiei.
Miza licitatiei organizata de Primaria Bacau nu e de neglijat, in conditiile in care contractul va acoperi 4 ani (2012 – 2016) si va aduce in conturile viitorului castigator aproximativ 1,65 milioane euro (peste 7,4 milioane lei). Acordul cadru gandit de edili va fi pus in opera prin impartirea municipiului in doua zone/loturi de actiune (sud si nord), fiecare din acestea fiind scoase la licitatie separat. Primaria a stabilit deja castigatorul licitatiei privind achizitia de material antiderapant (sare si nisip).
Sarea (1700 tone) va fi procurata, in schimbul a 343.000 lei, de la Roman Impex SRL, o mai veche cunostinta a municipalitatii bacauane, in timp ce nisipul (2500 metri cubi) va fi furnizat de MUV SRL, contra sumei de 100.000 lei. In total, Primaria a cheltuit peste 440.000 lei, adica 100.000 euro, cu achizitia de material antiderapant.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.