Legea salarizării unitare va putea fi aplicată din 2017


Legea salarizării unitare va putea fi aplicată din 2017, vicepremierul Vasile Dâncu anunțând că discuţiile pe această temă vor fi finalizate în iunie anul viitor.

„Salarizarea unitară va veni de la următorul buget. Nu cred că vom putea să facem acest lucru din acest buget, pentru că în mod normal lucrurile sunt hotărâte şi vom începe de la orice hotărâre va fi valabilă de la anul. Dar să sperăm că vom reuşi să reechilibrăm ceea ce înseamnă funcţia publică şi mai ales modul în care este retribuită funcţia publică”, a spus Dâncu.

El a mai anunţat că în decurs de două săptămâni va prezenta o strategie care va viza inclusiv criterii de performanţă în administraţia publică, care să atragă după sine o salarizare corespunzătoare, dar şi o serie de ghiduri de carieră al căror scop va fi acela de a-i ajuta pe funcţionarii publici să îşi înţeleagă mai bine atribuţiile.

Dâncu a mai vorbit despre faptul că în administraţie există foarte mulţi oameni care îşi fac munca bine în condiţii grele şi prost retribuite, dar există şi oameni ale căror calificative sunt ”foarte bine”, deşi performanţele nu se regăsesc în munca lor.

Comenteaza prin Facebook
Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti Bacau.NET si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.