LEGEA REFERENDUMULUI, modificată: Camera Deputaţilor a aprobat reducerea la 30% a pragului de prezenţă la referendum. PDL, UDMR şi PPDD atacă la CC proiectul de lege

0

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%. PDL, UDMR şi PPDD vor ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum, a anunţat, în plenul Camerei Deputaţilor, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a făcut acestă precizare după ce proiectul de lege a fost adoptat de plen cu 221 voturi „pentru”, 73 „împotrivă” şi 2 abţineri.

Mircea Toader a arătat că atrage atenţia că, dacă această lege de reducere a pragului de prezenţă la referendum va fi pusă în aplicare, orice primar din România va putea fi schimbat de 25% dintre cetăţenii de acolo şi acest lucru se poate întâmpla şi preşedinţilor consiliilor judeţene, ceea ce nu este normal. „Noi, împreună cu UDMR şi PPDD, vom ataca legea la Curtea Constituţională”, a spus Toader.

Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat că, în urma adoptării acestei legi, toate deciziile importante pentru întreaga societate vor fi luate cu 25% din populaţie. „Revizuirea Constituţiei nu cred că este bine să fie făcută cu 25% dintre cetăţeni, nu cred că un primar trebuie să poată fi demis cu 25% şi nu cred că modificarea limitelor administrativ-teritoriale trebuie să fie făcută cu 25%. Nu cred că în toate situaţiile unui stat de drept deciziile se pot lua cu 25%”, a spus Marton arpad.

În replică, deputatul PNL Mircea Dolha a spus că primarii şi preşedinţii Consiliilor judeţene pot fi demişi cu 25%, dar că „25% din listele electorale este mult mai mult decât au obţinut unii dintre primari în primul tur de scrutin”.

Sursa: Mediafax


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.