
Laboratorul de microbiologie al Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a fost inaugurat sâmbătă, 28 martie 2026, la ora 10:00, după finalizarea unui proiect de modernizare finanțat prin PNRR. Investiția aduce echipamente moderne și tehnologii care permit realizarea analizelor într-un timp mai scurt și cu o acuratețe ridicată.
Noul laborator funcționează pe un flux automatizat, înlocuind metodele preponderent manuale utilizate anterior. Printre dotări se numără sistem de identificare prin metoda MALDI-TOF, analizoare pentru determinarea sensibilității la antibiotice, echipamente pentru hemoculturi, precum și sisteme dedicate monitorizării infecțiilor nozocomiale. Acestea permit identificarea rapidă a agenților patogeni și stabilirea tratamentului adecvat încă din faze incipiente.
„Astăzi marcăm un moment important pentru sănătatea comunității noastre — o investiție cu impact real, resimțit nu doar la nivel local, ci și de cei peste 31,6% dintre pacienții care aleg să vină din alte județe pentru servicii medicale. La Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a fost finalizată modernizarea laboratorului de microbiologie prin fonduri PNRR — un proiect care aduce tehnologie de ultimă generație și permite un diagnostic mai rapid și mai precis pentru pacienți. Un pas concret către servicii medicale mai sigure, mai eficiente și mai aproape de nevoile reale ale oamenilor. ” a transmis managerul spitalului, Constantin Poiana
Modernizarea contribuie direct la creșterea calității actului medical și la consolidarea capacității spitalului de a gestiona infecțiile asociate actului medical. În același timp, condițiile de lucru pentru personalul medical sunt îmbunătățite, prin standardizarea proceselor și creșterea nivelului de protecție.
Reprezentanții unității medicale arată că impactul investiției este resimțit nu doar la nivel local, ci și de pacienții din alte județe, care reprezintă peste 31,6% din totalul celor tratați la Buhuși. Modernizarea laboratorului înseamnă rezultate mai rapide și mai sigure, esențiale pentru decizii medicale corecte.



