Laborator 2.0 îi provoacă pe copiii cu vârste între 5 și 14 ani să își deschidă simțurile pentru știință

0

Eventera și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău te invită în perioada 14 – 25 octombrie într-o călătorie prin lumea simțurilor în „Laborator 2.0”. Expoziția este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru știință.

În perioada 14 – 25 octombrie, din oră în oră în intervalul 8:00-16:00, vă invităm la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, să descoperim știința prin intermediul simțurilor. În zona de biologie vom afla curiozități despre organele de simț și vom analiza pe baza unei instalații interactive cum funcționează creierul. Pentru că o mare parte din zona de biologie este dedicată testării simțurilor, vom vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, apoi prin ochii unei pisici sau chiar ai unei albine, vom testa simțul tactil prin cutii senzoriale, tot în jocuri senzoriale vom testa și simțurile olfactiv și pe cel auditiv.

După ce am vorbit despre modul în care simțurile ne ajută să ne adaptăm și să reacționăm în mediul în care trăim, călătoria senzorială în „Laborator” 2.0 va continua cu zona de fizică. Aici vom explora fenomene din optică și acustică. Vom afla ce reprezintă undele electromagnetice ca mai apoi să ne concentrăm pe lumina vizibilă și o trecem prin tot felul de fenomene: reflexie, refracție, dispersie sau polarizare. Aici vom face curcubeie, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vom îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vedem invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous.

Într-o eră dedicată evoluției tehnologice, copiii simt de la vârste foarte mici presiunea și stresul vitezei. Pentru a ne regăsi echilibrul este nevoie să simplificăm lucrurile și să fim mai atenți la simțuri. Simțurile ne ajută să explorăm lumea înconjurătoare și să ne adaptăm acesteia, dar mai au un rol, acela de a da gust, culoare și echilibru vieții noastre. În „Laborator 2.0” ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor.

Expoziția a fost organizată până acum în Iași, Arad, Timișoara, Piatra Neamț, Vaslui, Brăila și Ploiești a atras peste 30.000 de vizitatori și îți propune să ajungă și în alte orașe din țară.
Un  tur ghidat durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră în intervalul 8:00-16:00. Prețul unui bilet este de 12 lei de persoană.

Evenimentul este recomandat în principal claselor de elevi ca o alternativă de educație nornformală, iar profesorii care însoțesc grupul primesc adeverințe de participare.
Expoziția se vizitează pe bază de rezervări la numărul 0766 704 668 sau pe adresa de e-mail la rezervari@eventera.ro, iar pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de facebook https://www.facebook.com/Laborator.ro/.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.