La nivelul judeţului Bacău, in primele 6 luni ale anului 2019, s-a înregistrat un număr total de 109 cazuri noi de cancer de sân

0

Octombrie este luna de conștientizare a ceea ce reprezintă cancerul de sân. Marcată în țări din întreaga lume, campania își propune să crească atenția și gradul de conștientizare privind depistarea precoce, tratamentul, dar și prevenirea acestei boli deosebit de grave.
Rata de incidență a cancerului de sân depășeste cu mult rata celorlalte tipuri de cancer, în toate țările, indiferent de nivelul de dezvoltare al acestora. De asemenea, reprezintă principala cauză de deces prin cancer, fiind responsabil pentru 15% din totalul deceselor cauzate de această boală în rândul populației feminine, la nivel global.

Desfășurată pentru prima dată în România, sub sloganul `Depistarea precoce a cancerului de sân vă poate salva viața!’ campania are ca temă în anul 2019, Screeningul – esențial în depistarea precoce a cancerului de sân.

Scopul campaniei este de informare și conștientizare a:
a. Profesioniștilor din asistența medicală primară despre cancerul de sân,
b. Populației generale și în special a celei feminine cu vârsta peste 40 ani, asupra metodelor de prevenție existente, posibilităților de diagnostic și tratament.

Campania are ca obiective creșterea nivelului de informare și conștientizare despre :
 Factorii de risc și modul prin care aceștia pot influența evoluția bolii
 Metodele de prevenire a cancerului de sân
 Importanța efectuării screeningului pentru cancer de sân

Mesajele principale ale campaniei sunt:
 Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer în rândul femeilor,
 Cancerul de sân diagnosticat tardiv are o evoluție gravă.
 Cancerul de sân netratat are o evoluție gravă;
 Cancerul de sân depistat precoce și tratat corect crește șansa de supraviețuire cu o bună calitate a vieții;
 Screeningul mamar este esențial în depistarea precoce a cancerului de sân.

În România, cancerul de sân ocupa în 2018, prima poziție cu o pondere a incidenței de 25,1% (9 629 cazuri noi), la mare distanță de cancerul de colon (11,9%; 4 576 cazuri noi) și cancerul de col uterin (8,6%; 3 308 cazuri noi)

În anul 2017, numărul deceselor înregistrate în rândul femeilor prin cancerul mamar, a fost de 3 484, în creștere față de 2016 -3 457 decese.

„La nivelul judeţului Bacău, in primele 6 luni ale anului 2019, s-a înregistrat un număr total de 109 cazuri noi de cancer de sân, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018, cînd s-au înregistrat 130 de cazuri noi.” a declarat, Alin George Nastasă – Directorul executiv al DDSP Bacău.

La nivel local, în cadrul acestei campanii, instituţia noastră, prin Compartimentul de Promovare a Sănătăţii, va desfăşura o serie de activităţi interactive cu femei din diferite comunităţi din judeţul Bacău, în unităţi de învăţământ preuniversitar si postliceal, distribuire de materiale informative prin cabinetele medicilor de familie, farmacii, ambulatorii de specialitate şi pupitre informative in unităţile sanitare.

Comunicat de presa DSP Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.