Kovesi reclamă judecătorii la CSM. Dosarul „baronului” Oprișan, 29 de termene din 2010


Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a sesizat, joi, Inspectia Judiciara din cadrul CSM in legatura cu posibile abateri disciplinare in dosarul Oprisan a judecatorilor din cadrul Judecatoriei Cluj pe motiv ca aceasta cauza nu a fost solutionata de peste 8 ani. Dosarul, in care presedintele CJ Vrancea, Marian Oprisan este acuzat de coruptie, a fost trimis in judecata in iunie 2006.

kovesiDupa 18 termene la Judecatoria Focsani, dosarul a fost stramutat la Tribunalul Cluj. Dupa 10 termene dosarul a ajuns la Judecatoria Cluj, de unde s-a plimbat la Inalta Curte, s-a intors Judecatoria Focsani ajungand din nou la Judecatoria Cluj, iar in tot acest interval nu a fost inceputa cercetarea judecatoreasca, se arata in sesizare. Din 2010 dosarul se afla pe rolul Judecatoriei Cluj, de atunci fiind acordate 29 de termene din care 4 termene, la solicitarile succesive ale celor 6 inculpati, pentru pregatirea apararii, pentru aducerea lor cu mandat de aducere in vederea audierii, depunerii la dosar a unor precizari scrise.

„Sub acest aspect, in cele 24 de termene (in perioada 16.06.2011 – 22.05.2014) s-a amanat cauza numai pentru audiere de martori, deci in total 1.071 de zile. Avand in vedere faptul ca prin rechizitoriu au fost citati 72 de martori rezulta ca in 25 de termene, pe parcursul a 4 ani, s-au audiat 2,8 martori/termen. Subliniem de asemenea faptul ca, de la un termen la altul, pe parcursul celor 4 ani de cand dosarul se afla pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca, insumand 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile, 56 zile si chiar de 105 zile de amanare de la un termen la altul, pentru audierea celor 72 martori. Asa fiind, pe parcursul celor 1.263 zile , judecatorul fondului nu a dispus nicio masura pentru a judeca cu celeritate, desi cunoaste ca dosarul cauzei este de peste 8 ani pe rolul instantelor de judecata, iar din cei 8 ani, de 4 ani se afla pe rolul acestei instante”, se arata in sesizarea trimisa de Laura Codruta Kovesi la DNA.

„Solicitam efectuarea de verificari, existand indicii rezonabile pentru antrenarea incalcarii duratei rezonabile a solutionarii cauzei. Invocam sub acest aspect al duratei rezonabile jurisprudenta Inspectiei Judiciare. Se observa asadar ca judecatorul instantei de fond de la Judecatoria Cluj-Napoca este exponentul judecarii unei cauze fara a avea in vedere cerintele de celeritate, durata rezonabila a procedurii, considerandu-le, probabil, chestiuni facultative in economia dosarului pe care a fost investit sa-l judece. Un asemenea mod de aplicarea a dispozitiilor legale referitoare la durata rezonabila a unei proceduri judiciare sunt profund straine spiritului ce se degaja din scopul, conditiile generale de desfasurare a judecatii unei cauze si denota incalcarea normelor de procedura si incalcarea dreptului la judecarea cauzei intr-un termen rezonabil”, mentioneaza DNA in sesizarea transmisa CSM.

DNA trage concluzia ca de la data de 2.12.2010 pana la data de 22.05.2014 (la aceasta data fiind acordat termen pentru 10.07.2014), rezulta indicii conform carora judecatorul fondului din cadrul Judecatoriei Cluj-Napoca a acordat 29 termene (din care 3 pentru pregatirea apararii, depunere de documente, 24 de termene pentru audieri de martori, alte amanari) toate pentru considerente legate de aparare, audiere de martori si nu pentru considerente de complexitate a cauzei, astfel incat se impune efectuarea de verificari sub aspectul tergiversarii.


Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti-ne si pe Google News
Articolul precedentSIMONA HALEP s-a calificat în finala Roland Garros
Articolul urmatorAvocatul lui Dan Adamescu a recunoscut, înainte de a se sinucide, că intermedia mita pentru judecători

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.