Președintele ales, Klaus Iohannis, a depus jurământul, duminică la prânz, în fața camerelor reunite ale Parlamentului. După ședința solemnă, șeful statului se va deplasa la Palatul Cotroceni, unde va prelua, oficial, funcția de președinte.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a rostit Klaus Iohannis în plenul Parlamentului după intonarea imnului național și după ce președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a prezentat hotărârea de validare a rezultatului alegerilor prezidențiale.
Discursul lui Iohannis în Parlament:
„Dragostea de țară care a stat în spatele participării la vot. Ați arătat lumii întregi adevărata față a României. La 25 de ani după căderea comunismului ați făcut încă odată să triumfe democrația și participare”
„Se vorbește mult despre semnalul dat de votul din 16 noiembrie. Le spun românilor că așteptările mari pot duce la rezultate mari și vor duce. Nu frica de dezamăgire trebuie să miște oamenii politici, ci faptul că România se schimbă”
”Națiunea nu va mai accepta să fie reprezentată decât de o clasă politică pe măsură. Îmi propun ca la sfârșitul mandatului de președinte România să fie dominată de un alt climat social”
„România nu are voie să rămână țara proiectelor mereu începute, dar niciodată terminate. Țara care face legi pentru interese particulare, nu pentru binele comun, care face legi pentru azi, nu pentru viitor”
„Nu mai putem lua decizii conjuncturale. Reconstrucția partidelor nu poate porni de la distribuiri de funcții și strategii pentru următoarele alegeri. Sper că avem cu toții înțelepciunea de a nu repeta erorile din trecut”
„Pașii făcuți până acum în domeniul statului de drept trebuie continuați. Este nevoie de înțelegerea clară, la nivelul întregii clase politice, a unui principiu: nu există altă cale pentru România, decât aceea a unei țări eliberate de corupție. Oamenii politici trebuie să înțeleagă că se află în serviciul public, nu pentru interese personale sau de grup”
„Cu toții spunem educația este o prioritate, vrem reforma sistemului sanitar, vrem un sistem de pensii decent. Toți afirmăm că ni le dorim, dar totuși de ce nu le avem? Deși le stabilim ca priorități, educația și sănătatea sunt primele care suportă efectele calculelor politice, a crizelor”
„Voi chema la consultări partidele pentru 3 chestiuni fundamentale: ce obiective ne asumăm, o cale permanentă de dialog și un calendar pentru a trece de la vorbe la fapte. Marile transformări nu se fac așteptând condițiile sociale, economice și politice perfecte, ci asumând o viziune și lucrând cu responsabilitate și determinare pentru a o împlini”
„Îmi doresc o Românie în care nu e timp de spectacol pentru că Puterea și Opoziția lucrează. Și Guvernul, și Parlamentul lucrează. Declarațiile de complezență sunt o practică pe care trebuie să o abandonăm. Ele știrbesc încrederea și nu folosesc la nimic”