O noua avertizare meteo a fost anuntata de ANM, astfel ca judetul Bacau va fi sub cod galben in intervalul 30 iulie, ora 21:00 – 01 august, ora 09:00. In acest interval se vor semnala : instabilitate atmosferica accentuata si cantitati importante de apa.
In intervalul mentionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferica accentuata in nordul Moldovei, local in Transilvania si Oltenia, in zona Carpatilor Orientali si Meridionali, precum si in zona Muntilor Banatului. Se vor semnala averse ce vor avea si caracter torential, frecvente descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului care pot lua si aspect de vijelie si izolat caderi de grindina.
In intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitatile de apa vor depasi 20…25 l/mp si izolat 50…60 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restranse si in restul teritoriului.