Agentia de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru judetul Bacau, valabila de duminica, 29 octombrie ora 10:00 pana luni, 30 octombrie, ora 23:00. In aceasta perioada va fi vant intens si precipitatii mixte.
Zona de munte a judetului Bacau intra sub avertizare cod portocaliu de ninsori. Duminica (29 octombrie) si luni (30 octombrie), in zonele montane vantul va sufla tare, rafalele vor depasi 80…90 km/h, iar pe creste 100…120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scadea temporar sub 50 m si se va depune strat consistent de zapada.
Urmare a avertizarilor meteorologice Cod galben si Cod portocaliu din data de 28.10.2017, emise de Serviciul Regional de Prognoza a Vremii Bacau, prefectul judetului Bacau, doamna Maricica-Luminita Cosa, a convocat astazi, 29 octombrie 2017, de la ora 13.00, in sedinta extraordinara, Comitetul judetean pentru situatii de urgenta, pentru a analiza situatia existenta in judetul Bacau si in vederea luarii masurilor specifice ce se impun.
Astfel, a fost activat Centrul Judetean de Conducere Integrata pentru coordonarea interventiilor in situatii de urgenta si se asigura permanenta de catre Comitetul judetean pentru situatii de urgenta si Comitetele locale pe durata avertizarii hidrometeorologice de Cod portocaliu.
Toate structurile responsabile sunt pregatite de interventie in orice moment pentru a sprijini cetatenii si a diminua posibilele efecte negative. Prefectul judetului solicita implicarea tuturor structurilor, comunicare in timp real si actiune eficienta in echipa, in mod operativ. De asemenea, a anuntat ca se vor face controale in teren pentru a verifica corectitudinea implementarii masurilor dispuse.
Potrivit avertizarilor meteorologice, judetul Bacau este sub Cod galben pentru zonele joase, unde vantul va sufla cu viteze de 40-70 km/h si sub Cod portocaliu pentru zonele de munte, unde precipitatiile se vor transforma in lapovita si ninsoare, iar vantul va atinge, la rafala, 100km/h. Avertizarea este valabila pentru intervalul 29.10.2017, ora 10.00 – 30.10.2017, ora 23.00.
Cetatenii sunt rugati sa se intereseze asupra conditiilor meteo si rutiere din zona in care se afla sau a traseului pe care urmeaza sa il parcurga si sa respecte recomandarile si semnalizarea rutiera din zona respectiva sau a politistilor prezenti la fata locului.