Judecătoria Onești a respins contestația lui Neghină la decizia BEC. Fostul primar nu poate candida la locale

0

Judecătoria Onești a respins joi contestația formulată de Laurențiu Neghină împotriva deciziei Biroului Electoral de Circumscripție (BEC) prin care fostului primar al Oneștiului i s-a respins candidatura la alegerile locale din 5 iunie. Decizia instanței oneștene îl scoate din joc pe Neghină, deși acesta dădea asigurări că va candida și va câștiga, din nou, funcția de primar. Sondajele de opinie îl creditau pe acesta cu prima șansă la fotoliul de edil șef.

Neghina judecatoria OnestiInstanța de judecată a pus punct telenovelei candidaturii lui Laurențiu Neghină la funcția de primar al Oneștiului. Judecătoria Onești a decis joi după-amiaza să respingă contestația formulată de Neghină împotriva unei decizii prin care BEC Onești îi respingea acestuia candidatura la localele din 5 iunie.

Fostul primar, care și-a pierdut mandatul în urma rămânerii definitive a sentinței din dosarul „mită la BAC”, se afla sub rigorile unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni. Termenul de încercare s-ar fi încheiat în iulie 2016, după alegerile locale.

Neghină declara miercuri portalului Bacau.NET că va contesta cu succes decizia BEC și va candida pentru un nou mandat de primar. „Voi contesta, voi candida și voi câștiga funcția de primar. Să se liniștească cei care se tot agită”, afirma fostul primar.

Judecătorii l-au scos din cursa electorală pe Neghină doar cu câteva zile înainte de termenul limită de depunere a candidaturilor. El era creditat de sondaje cu prima șansă, având un capital de simpatie apreciabil, mai ales în urma unei intense campanii de victimizare în urma condamnării penale. Neghină poate apela hotărârea emisă de Judecătoria Onești, în 24 de ore.

Laurențiu Neghină a candidat pe listele comune ale PDL – UNPR, în 2012, sub sigla , „Aliantei pentru Bacău” și a câștigat funcția de primar în dauna lui Emil Lemnaru (PSD), cel care îndeplinise funcția de edil șef al municipiului Onești timp de 18 ani. Neghină se bucură, în continuare, de un substanțial capital electoral, mulți oneșteni văzând în fostul edil șef o victimă a justiției din România.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.