Judecătoria Bacău l-a condamnat pe Botomei la 2 ani de închisoare cu suspendare

0

Judecatoria Bacau l-a condamnat, marti 1 iulie 2014, pe  Vasile Botomei (foto), decan autointitulat al Baroului Bacau, la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru practicarea profesiei de avocat in afara cadrului legal stabilit prin Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat: „In baza art. 60 alin. 6 din Legea nr. 51/1995 republicata, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P.P. din 1969 si art.5 C.P.P. condamna inculpatul BOTOMEI VASILE, la pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.P. de la 1969, pe durata si in conditiile prev. de art. 71 alin. 2 C.P. de la 1969. In temeiul art. 861C.P. de la 1969suspenda executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durata de 5 (cinci) ani, termen de incercare stabilit in conditiile art. 862 C.P. de la 1969. Document: Hotarare 1631/2014 01.07.2014„. Hotararea Judecatoriei Bacau nu este definitiva si va fi atacata cu apel.

Vasile Botomei a declarat pentru portalul Lumea Justiției (luju.ro) ca Judecatoria Bacau a condamnat in realitate un om nevinovat: „Este o condamnare a unui nevinovat. Nu am fost audiat in dosar si nu mi s-a comunicat rechizitoriul prin corespondenta„. Botomei a fost trimis in judecata de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecătoria Bacău, dupa ce mai multe persoane si institutii au depus plangeri impotriva sa.

In rechizitoriul prin care Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau a dispus trimiterea in judecata a avocatului Vasile Botomei, procurorii au retinut ca acesta si-ar fi promovat calitatea de avocat pe o pagina de internet care imita site-ul UNBR si ca ar fi folosit in mod abuziv denumirea de avocat: “Site-ul lui Vasile Botomei imita practic site-ul oficial al structurii legal infiintate, fiind publicat si un tablou al avocatilor, in pagina decanului figurand ca decan Vasile Botomei. Prin intermediul acestei forme de promovare, Vasile Botomei a imitat toate formele prevazute de lege pentru functionarea barourilor legal infiintate, folosind in mod ilegal tot ceea ce tine de denumiri specifice acestei profesii, incercand ca, prin folosirea acestora, sa dea o aparenta de legalitate activitatilor pe care le desfasoara. De asemenea, s-a constatat folosirea abuziva a denumirii de avocat, si pe cele doua cereri adresate DSV Bacau, si in memoriul adresat diferitelor institutii publice, a denumirilor de barou, UNBR, cabinet avocat”.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.