La doi ani, jocul cu o oală mică și o lingură înseamnă să amesteci cu seriozitate într-un vas gol și să îi întinzi adultului o supă invizibilă, așteptând să fie „gustată”. La șase ani, același colț al camerei poate deveni un restaurant cu meniu desenat de mână, un chelner grăbit, clienți nemulțumiți și o notă de plată scrisă pe un bilețel. Obiectele din joc sunt practic aceleași, doar povestea construită în jurul lor s-a schimbat.
Această diferență explică de ce unele jucării rămân în uz ani la rând, în timp ce altele sunt abandonate după câteva săptămâni. O bucătărie de jucărie nu are un nivel care se termină și nici o funcție care, odată descoperită, își pierde farmecul, pentru că sensul ei îl dă copilul. Jucăriile pentru joc de rol funcționează astfel pe un interval lung, aproximativ între 2 și 8 ani, iar jocul devine tot mai complex de la un an la altul.
De la imitație la scenariu, între 2 și 8 ani
Primele forme de joc de rol sunt aproape în întregime imitative: copilul mic reproduce gesturi pe care le vede zilnic, amestecă, toarnă, pune masa sau culcă o păpușă, fără un fir narativ. Treptat apar secvențele, adică întâi se cumpără ingredientele, apoi se gătește și abia la final se servește, iar ordinea începe să conteze. Mai târziu, jocul capătă roluri distribuite și reguli negociate, copilul poate interpreta mai multe personaje deodată și poate relua un scenariu început cu o zi înainte. Pentru părinte, valoarea unei jucării de rol se măsoară mai puțin după impresia din prima zi și mai mult după câte tipuri de joc permite în anii următori.
Rutine la aragaz, povești în camerele păpușilor
Cele două jucării clasice de rol pornesc din locuri diferite. Bucătăria are ca punct de plecare acțiunile și rutinele: gătitul, servitul, cumpărăturile, spălatul vaselor, iar jocul începe ușor chiar și la vârste foarte mici, pentru că pașii sunt cunoscuți din viața reală. În schimb, casa de păpuși pornește de la personaje și relații: cine locuiește acolo, cine vine în vizită, ce s-a întâmplat ieri, de ce este cineva supărat.
Mulți copii trec de la una la cealaltă sau le combină, iar alegerea poate porni de la ce îl atrage deja pe copil: cel care stă mereu lângă adult când se gătește va intra rapid în jocul cu oale și farfurii, iar cel care inventează dialoguri între figurine va găsi în căsuța păpușilor un decor gata pregătit pentru poveștile lui.
Jocul de-a ceva, inhibiția și memoria de lucru
Jocul „de-a ceva”, numit în literatura de specialitate pretend play, este asociat cu funcții executive mai bune, în special cu inhibiția, adică capacitatea de a te opri dintr-o reacție automată, și cu memoria de lucru, care permite păstrarea unei informații în minte cât timp ai nevoie de ea. Legătura apare atât în studiile de corelație, cât și în cele de intervenție, după cum rezumă cercetătorii de la Cardiff University în introducerea studiului lor din 2020, publicat în Frontiers in Human Neuroscience. În joc, mecanismul se vede ușor: un copil care „gătește” trebuie să țină minte ce rețetă a anunțat, să își aștepte rândul la aragaz și să se abțină să muște din prăjitura de lemn.
Jocul de rol nu are nevoie neapărat de parteneri: apare în grup, dar și atunci când copilul se joacă singur, iar unii copii preferă chiar această variantă. Cel care vorbește singur în timp ce mută mobilierul dintr-o cameră în alta își construiește scenariul în ritmul propriu.
Studiul de la Cardiff, citit cu prudență
În acel studiu, copii de 4-8 ani au fost urmăriți în timp ce se jucau, iar la jocul cu păpuși o zonă a creierului implicată în procesarea socială s-a activat mai puternic decât la jocul pe tabletă. Studiul este însă mic, exploratoriu și finanțat de un producător de jucării, iar ce a măsurat a fost activarea creierului în timpul jocului. Rezultatul nu permite concluzia că păpușile ar dezvolta empatia, oricât de des apare această idee în descrierile comerciale.
Ce trebuie să suporte o jucărie folosită șase ani
O bucătărie folosită de la doi la opt ani va fi împinsă, lovită cu oale și încărcată cu obiecte mai grele decât s-a prevăzut, iar ușițele, butoanele rotative și balamalele cedează primele. Contează îmbinările, grosimea panourilor și stabilitatea pe podea, mai ales la modelele înalte. Accesoriile mici rămân de evitat cât timp în casă există un copil sub trei ani care duce obiectele la gură.
Uzura se vede cel mai repede acolo unde aceeași jucărie trece zilnic prin multe mâini. Grădinițele, afterschool-urile și cabinetele de psihologie sau logopedie, cărora EvaWoodToys.ro le vinde, pe lângă familii, jucării și materiale educative, folosesc aceleași obiecte cu copii de vârste diferite, astfel că deteriorarea pe care o familie o observă în câțiva ani se poate acumula acolo în câteva luni. Acasă, aceeași logică explică de ce o jucărie solidă, moștenită de un frate mai mic, își poate prelungi viața cu încă o etapă întreagă de joc.
Un set care lasă loc poveștilor de mai târziu
Modelele care rezistă cel mai bine trecerii timpului sunt de obicei cele simple. O bucătărie cu sunete și lumini programate dictează jocul în locul copilului, pe când una cu aragaz, chiuvetă și câteva rafturi poate deveni pe rând cofetărie, magazin sau cantină de școală. La fel, o casă cu camere deschise și mobilier care se poate muta permite rearanjarea la nesfârșit, spre deosebire de una cu decoruri fixe.
Accesoriile se pot adăuga treptat: la început câteva vase solide, apoi alimente care se „taie”, iar mai târziu un cântar, bani de jucărie sau un carnet de comenzi, care aduc în joc numerele și scrisul. Cutiile goale de cereale, ambalajele de iaurt spălate și borcanele de plastic curățate completează un astfel de magazin improvizat și le oferă copiilor mai mari ceva ce accesoriile cumpărate nu au, și anume etichete reale, cu litere și cifre pe care tocmai încep să le recunoască.