Joi se ia apa in doua cartiere din Municipiul Bacau

0

Locuitorii din mai multe zone ale municipiului Bacău vor rămâne fără apă potabilă joi, 4 iunie, din cauza unor lucrări și intervenții anunțate de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB).

Prima oprire este programată în intervalul 09:00 – 11:00, ca urmare a unei defecțiuni apărute la conducta de distribuție a apei potabile de pe Calea Moldovei.

Potrivit CRAB, vor fi afectați consumatorii de pe strada Calea Moldovei, precum și cei din cartierul Gherăiești, inclusiv cartierul Green Town.

Tot joi, începând cu ora 21:00, furnizarea apei va fi întreruptă în cartierul Șerbănești, pentru executarea unor lucrări de interconectare a noii rețele de distribuție a apei de pe Bulevardul Unirii. Lucrările sunt realizate la solicitarea societății RECON & DOJE SRL.

În acest caz, reluarea alimentării este estimată pentru vineri, 5 iunie, la ora 05:00.

CRAB recomandă utilizatorilor afectați să își asigure din timp rezerve de apă pentru perioada în care alimentarea va fi sistată.

De asemenea, compania avertizează că, după reluarea furnizării, în zonele afectate pot apărea temporar fenomene de turbiditate, apa putând prezenta impurități sau un aspect tulbure.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.