Jandarmii din Bacău au salvat un bărbat prăbușit pe trotuar. Victima a fost preluată de SMURD și transportată la spital

0

Jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău au intervenit prompt pentru salvarea unei persoane rănite.

În seara zilei de 19 iulie 2026, în jurul orei 21:35, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, aflați în executarea misiunii de menținere a ordinii și siguranței publice în zona de competență a Secției 1 Poliție Bacău, au intervenit pentru acordarea primului ajutor unei persoane aflate în dificultate.

În timp ce efectuau patrularea pedestră în zona Piața Sud, pe Calea Mărășești, jandarmii au observat un bărbat care s-a prăbușit la sol, lovindu-se cu capul de trotuar și suferind o sângerare la nivelul capului.

Jandarmii au intervenit imediat, acordând primul ajutor și aplicând măsurile necesare pentru oprirea sângerării, concomitent cu solicitarea unui echipaj medical de urgență. Până la sosirea acestuia, au monitorizat permanent starea persoanei și au rămas alături de aceasta.

Ulterior, bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

c7ac20a2 be58 4641 bb49 ef4a4d79fd64
c7ac20a2 be58 4641 bb49 ef4a4d79fd64

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.