Activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău în trimestrul I al anului 2019 a vizat creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului, consolidării sistemului de pregătire, precum şi promovarea atitudinii proactive, a transparenţei şi a deschiderii în relaţiile cu mass-media și cetățenii, pentru consolidarea încrederii şi înţelegerii de către cetăţeni a rolului, misiunilor şi rezultatelor unităţii.
Au fost organizate şi executate peste 70 de misiuni de asigurare a ordinii publice. De asemenea au fost executate peste 200 de intervenţii, majoritatea sesizate prin 112: pentru aplanarea unor conflicte, pentru asigurarea sprijinului la producerea unor situaţii de urgenţă (în sprijinul altor structuri M.A.I).
Au fost puse în aplicare peste 700 de mandate de aducere a unor persoane la sediul instanţelor de judecată în vederea audierii sau efectuării altor acte procedurale specifice.
Pentru prevenirea faptelor antisociale au fost efectuate peste 60 de actiuni, punându-se accent pe prevenirea violenţei în mediul scolar , prevenirea delicvenţei juvenile, prevenirea violenţei în sport şi a consumului de droguri.
Cooperarea cu alte instituţii s-a concretizat în peste 500 de misiuni, dintre care 350 cu structuri ale M.A.I. De asemenea, au fost efectuate misiuni în cooperare cu organele judecătoreşti, cu organele administraţiei publice locale, cu organele silvice etc.
De asemenea, au fost constatate 1700 de fapte cu caracter contravenţional, sancţionate cu avertismente şi amenzi, valoarea totală a amenzilor depăsind suma de 430.000 lei (comercializarea ilegală a unor produse, tulburarea ordinii şi liniştii publice, refuzul de prezentare a datelor de identitate, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, provocare de scandal, pescuit fără documente legale, fapte din domeniul silvic etc.)