Un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, aflat în timpul liber, a dat dovadă de vigilență și responsabilitate, contribuind la depistarea unei persoane asupra căreia au fost descoperite substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.
Astăzi, 29 iulie 2026, în jurul orei 14:25, în timp ce se afla pe strada Panselelor din municipiul Bacău, jandarmul a observat două persoane de sex masculin care prezentau un comportament suspect, existând indicii că acestea ar fi consumat substanțe interzise.
Acesta a solicitat de îndată sprijinul unui echipaj de intervenție din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, care s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea verificărilor.
În urma controlului corporal efectuat asupra uneia dintre persoane, jandarmii au identificat o cantitate redusă de substanță vegetală de culoare verde-oliv, ambalată în folie de aluminiu, susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise.
Substanța descoperită a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor și înaintată structurilor competente pentru efectuarea analizelor de specialitate, urmând ca, în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsurile legale.


