Ivancea: „Timpul va demonstra că A13 este un proiect matur, finanțabil și mai ușor de realizat decât alte proiecte din P.N.R.R”

1

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea si vicepresedintele Gelu Panfil au participat la o sedinta tehnica de lucru cu reprezentanții C.N.A.I.R., unitățile avizatoare și primarii U.A.T.-urilor pe al căror teritoriu va trece autostrada A13, pentru a stabili traseul optim al acestui proiect de infrastructură vital pentru regiunea Moldovei.

La acest moment s-a finalizat analiza multicriterială, iar Consiliul Județean și U.A.T.-urile se implică astfel încât eventualele impedimente în elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic să fie preîntâmpinate.

Obiectivul nostru este să scurtăm semnificativ timpul alocat procedurilor birocratice. Subliniez că traseul propus pentru A13 nu traversează, în județul Bacău, zone de protecție sau situl Natura 2000. Acest lucru demonstrează fiabilitatea proiectului, spre deosebire de celelalte variante de autostrăzi vehiculate pentru zona Moldovei. Concret, A13 are un impact nesemnificativ asupra mediului. Am solicitat C.N.A.I.R. să ne comunice stadiul proiectului pentru evitarea oricărui echivoc, iar reprezentanții acesteia au dat asigurări că se respectă graficul asumat prin contract.

Timpul va demonstra că A13 este un proiect matur, finanțabil și mai ușor de realizat decât alte proiecte din P.N.R.R. Reiterez faptul că principală problemă în implementarea acestui obiectiv de infastructură va fi finanțarea și nu capacitatea administrativă, deja dovedită în Bacău. Experiența acumulată în urma construirii şoselei de centură a Bacăului ne va ajuta să anticipăm eventualele probleme legate de elaborarea documentației necesare și execuția acestei autostrăzi.” a spus Ivancea

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. a13 si a8 nu se exclud una pe alta,asta trebuia sa fie mesajul politicienilor din moldova dar interesul poarta fesul.
    lobbyul celor din iasi a calcat in picioare orice sansa de voce la unison pe suboectul asta ,interesele lor sunt strict legate de dezvoltarea lor si atat chiar si in detrimentul altora.
    iar polutrucii din bacau nu fac decat sa-si plateasca polite in loc sa coopereze pentru bunastarea judetului si regiunii.liberalii cel putin au sustinut orice proiect din regiune care ocolea bacaul intr-un stil vecin cu tradarea de tara.
    iar pedeseristii ,fosti colegi cu galbenii in usl se erijeaza acum in mari aparatori si eroi ai urbei uitand de bilantul anilor in care au condus acest oras si judet.
    e nornal si firesc ca alte judete din regiune sa speculeze lipsa de ambitie si viziune a clasei politice locale ,zecile de investitii economice care au ocolit orasul si judetul vorbesc de la sine.
    rusine clasei politice bacauane !!

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.