ISUJ BACĂU COMEMOREAZĂ 136 DE LA MOARTEA EROULUI MARTIR MAIOR CONSTANTIN ENE

0


isuj_coroane_bacau (3)Joi, 7 noiembrie a.c., începând cu ora 10.00, la mormântul eroului martir de la Rahova, maiorul Constantin Ene, din Cimitirul Central al municipiului Bacău, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, care cu mare onoare şi cinstire îi poartă numele, a depus coroane de flori.

Comemorarea a 136 de ani de la jertfirea maiorului Constantin Ene în lupta poporului român pentru neatârnare constituie un moment solemn pentru cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

La mormântul celui care „…este unul din eroii care în ziua de 7 noiembrie au făcut să tresalte inima oricărui român…” a depus coroane de flori din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău o delegaţie condusă de prim-adjunctul inspectorului şef, domnul colonel Ioan Mihalache. De asemenea, la eveniment au fost prezenţi şi isuj_coroane_bacau (2)reprezentanţi ai Filialei judeţene „Col. Corneliu Chirieș” ai Asociaţiei Cultul Eroilor, Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere Bacău şi ai Asociaţiei Veteranilor de Război Bacău.

Momentul comemorativ a continuat cu o slujbă de pomenire a eroului martir. Totodată, a fost depusă o coroană de flori și la bustul maiorului Constantin Ene situat în Parcul Trandafirilor, din municipiul Bacău.

Maiorul Constantin Ene a avut onoarea, ca în ziua de 7 noiembrie 1877, să conducă primul eşalon de atac pentru cucerirea cetăţii Rahova. Însă, în timpul luptelor un glonţ îi străpunge pieptul, rănindu-l grav. Ultima dorinţă a bravului erou a fost să fie înmormântat la Bacău – localitatea unde s-a născut şi unde se afla şi familia.

Înmormântat provizoriu la Ghigen (un sat de lângă Rahova), corpul său a fost adus la Bacău şi reînhumat cu onoruri militare la data de 17 noiembrie 1877 în Cimitirul Central din Bacău.

isuj_coroane_bacau (1)


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.