La data de 25 octombrie a.c., în Piața Tricolorului din municipiul Bacău, s-a desfășurat evenimentul „Împreună pe drum…MAI sigur”, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, în colaborare cu Comunitatea Moto Bacău, Universitatea „Gh. Asachi” din Iași și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău.
Evenimentul a avut loc în contextul Planului Național de Măsuri – Siguranță rutieră și al Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2025.

Activitățile au vizat testarea simulatoarelor puse la dispoziție de Universitatea „Gh. Asachi” din Iași, respectiv simulator de accidente prin răsturnare, de accident frontal și simulator Kinetic. De asemenea, simulatorul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost testat de cetățeni pentru a constata practic efectele vizuale ale consumului de alcool sau droguri la volan.
Polițiștii de prevenire au desfășurat activități de informare privind regulile de circulație, iar participanții au avut ocazia să experimenteze testarea ochelarilor care imită optic consumul de droguri.
Copiii au avut și ei parte de educație rutieră, fiind organizate standuri special pentru ei, primind recomandări și sfaturi utile în ceea ce privește deplasarea pe role, trotinete și biciclete.
Pompierii au susținut o demonstrație de intervenție în cazul unui accident rutier cu implicarea unei motociclete și a unui autoturism.
Din partea Comunității Moto Bacău au fost prezenți atât pasionați, cât și instructori și specialiști, care au împărtășit experiențe și recomandări utile pentru prevenirea accidentelor și adoptarea unei conduite responsabile în trafic.
Publicul a fost încântat de parada moto de pe străzile municipiului Bacău, organizată pentru a marca încheierea sezonului mersului pe două roți.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău adresează mulțumiri tuturor celor implicați și reamintește că respectul reciproc în trafic începe cu fiecare dintre noi.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok







La acest eveniment au participat si membrii comunitatii moto din Bacau care se dau pe o roata ca la MotoGP sau au avut scutire de la medic si au stat acasa?