IPJ Bacau recrutează candidați pentru ocuparea unui număr de 24 de posturi de agenți și ofițeri de poliție prin încadrare directa

0

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău recrutează candidați pentru ocuparea unui număr de 24 de posturi de agenți și ofițeri de poliție prin încadrare directă.

Concursul vizează 15 posturi de ofițeri de poliție și 9 posturi de agenți de poliție. 

Înscrierile se fac on-line, în perioada 23 septembrie – 5 octombrie a.c., inclusiv în zilele nelucrătoare, la adresa de e-mail sursaexterna@bc.politiaromana.ro. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente. 

Posturile scoase sunt în specialitățile cazier judiciar, statistică și evidențe operative, sociologie, comunicații și informatică, logistică, ordine publică, pregătire profesională, investigații criminale, investigarea criminalității economice, financiar, secretariat, psihologie, rutieră, criminalistică, resurse umane, Schengen și relații internaționale și pentru Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. 

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc, începând de astăzi, pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs:

https://bc.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs sau pe site-ul Poliției Române, https://bc.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs 

În perioada 21 – 29 octombrie a.c., se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, în funcție de posturile pe care candidează, dacă este prevăzută o astfel de probă. 

La data de 6 noiembrie a.c., va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.